Stire

Jandarmul Crăciun Pantea, sărbătorit la ?mplinirea a 100 de ani

12.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Sărbătoare ieri în familia Pantea din Arad, dar şi în marea familie a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad, care s-au întâlnit pentru a-l sărbători pe veteranul de război, jandarm plt. Adj. (r) Crăciun Pantea la împlinirea unui secol de viaţă. Astfel că însoţiţi de un cadou dulce şi o şampanie reprezentanţii Inspectoratului şi cei ai Asociaţiei Veteranilor de Război Arad  şi-au vizitat ieri colegul, care i-a întâmpinat alături de familia sa aşa cum se cuvine. Născut în 11 ianuarie 1019 în localitatea Calacea din judeţul Bihor, Pantea Crăciun a fost încorporat 32 de ani mai târziu în rândul efectivelor de jandarmi, efectuând stagiul militar până în 1933 când a fost lăsat la vatră cu gradul de Sergent.  Odată cu intrarea României în cel de al doilea Război Mondial în 1943, acesta a primit ordinul de concentrare care îl trimitea pe front în linia întâi, fiind încadrat în Batalionul de Jandarmi din Divizia 19 România. În urma luptelor duse pe teritoriul URSS în aprilie 1944, Pantea a căzut prizonier fiind ţinut în lagărele de prizonieri de război timp de 7 ani. În 1951 s-a întors acasă unde îl aştepta actuala soţie cu care s-a căsătorit şi alături de care şi-a trăit întreaga viaţă, având-o lângă el la împlinirea unui veac. Deşi are 100 de ani se simte excelent şi în afara unui picior care îl supără nu se plânge deloc de sănătate. Spune că a avut o viaţă frumoasă, plină de împliniri şi nu ratează nicio ocazie să povestească celor dragi, familiei şi cunoscuţilor experienţele de care care a avut parte de-a lungul anilor. Pantea Crăciun spune că „chiar dacă am 100 de ani, mă simt bine, mă mai doare un pic piciorul dar atât. Vă doresc şi vouă să ajungeţi vârsta mea şi să vă simţiţi la fel.” 

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro