Stire

Centrul de vaccinare antipandemică de pe str. Cicio Pop asaltat de arădeni

12.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Numărul arădenilor care s-au adresat  Centrului de vaccinare antipandemică  deschis pe secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean la cabinetul antirabic a depăşit pragul de 100. Deşi deschis doar de trei zile centrul nu duce lipsă de persoane care solicită imunizarea, astfel dacă în prima zi de la înfiinţare, sâmbătă, mai puţin de 10 arădeni au venit să se vaccineze împotriva virusului AH1N1, numărul acestora a crescut considerabil duminică la peste 40 de pacienţi. De asemenea ieri numărul celor imunizaţi în cadrul centrului a fost de peste 60. Deşi destinat în special persoanelor neasigurate sau care nu au medic de familie centrul de vaccinare a fost vizitat şi de persoane care nu se încadrează în acesată categorie. Dr. Laura Nicolescu, reprezentat DSP spune că adresabilitatea faţă de cabinet se datorează şi faptului că „medicii de familie nu au ridicat în timp util dozele de vaccin de la depozitul DSP,  ca atare arădenii vin să se vaccineze aici. De asemenea  determinarea acestora de a se vaccina împotriva virusului AH1N1 se datorează şi  creşterii mortalităţii în caz de boală din ultimele zile. Numărul persoanelor  care vor să fie imunizate poate să crească în zilele următoare având în vedere că vor exista două vârfuri de pandemie în următoarele săptămâni.” Mircea Burdulean este unul dintre arădenii care ieri s-a prezentat la centru pentru a fi vaccinat. Acesta spune că: „am venit pentru că am văzut că au murit mai mulţi oameni în ultima perioadă, chiar şi 9 într-o singură zi. Până acum nu am vrut să mă vaccinez pentru că lumea vorbeşte şi am auzit tot felul de zvonuri cum că vaccinul ar avea reacţii adverse grave. Dar pentru că numărul deceselor a crescut, am zis că mai bine mă vaccinez, ce o fi o fi.” Programul de vaccinare de la centru este zilnic între 10-12 şi se adresează mai ales persoanelor neasigurate sau care nu au medic de familie, celelalte persoane care nu se încadrează în aceste două categorii şi care doresc să se vaccineze antigripal sunt rugaţi să se adreseze, în principal, medicilor de familie.

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro