Stire

Ţigări de contrabandă ascunse ?n podul remorcilor a două autoturisme

13.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand au descoperit, ascunse în două autoturisme, 530 pachete ţigări ce urmau a fi comercializate pe piaţa neagră din Spaţiul Schengen. Ieri dimineaţă, în jurul orei 6:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand s-au prezentat, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţenii români Nicolae T., în vârstă de 60 ani şi Perian C., în vârstă de 36 ani, ambii conducând două autoturisme marca „Volkswagen”, cu câte o remorcă fiecare. La controlul specific efectuat asupra remorcii autoturismelor, poliţiştii au descoperit ascunse, în podul remorcilor, 250, respectiv 280 pachete ţigări marca “Marlboro”, fără documente de însoţire.  Luaţi la întrebări, bărbaţii au declarat că au cumpărat ţigările din diverse pieţe din România, cu intenţia de-a le comercializa în străinătate. Pentru că ambii şoferi nu au putut prezenta documente justificative privind provenienţa ţigărilor, în conformitate cu legea, pachetele în valoare de peste 5.500 de lei au fost confiscate, iar celor doi li s-au aplicat câte o amendă în valoare de 1.500 lei, fiecare.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro