Stire

A doua zi de vot a bugetului de stat pe 2010: amendamente respinse, ritm extrem de scăzut

13.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Parlamentarii au început a doua zi de vot asupra bugetului de stat pe 2010 cu mai multe ore de certuri pe motive de procedură. După ce şi-au rezolvat problemele de început, aleşii au început să discute pe marginea amendamentelor, acestea căzând însă la vot, indiferent de susţinerea lor. Deputatul PDL de Arad, Iustin Cionca, ne spune că se va respecta decizia politică de a nu vota amendamentele, care vor fi însă puse în aplicare la rectificările de buget. „Luni a avut loc încă o discuţie în urma căreia s-a luat decizia politică de a nu vota niciun amendament. Trebuie să înţelegem că nu există resurse financiare la momentul de faţă, amendamentele sunt trecute pe rezervă şi pe măsură ce se vor face economii la buget, ele se vor aplica”, a spus Cionca. Din câte am înţeles sunt vizate pentru respingere în special amendamentele care modifică structura bugetului, în sensul că iau bani dintr-un loc pentru a-i muta altundeva. Astfel, se pare că vor fi respinse inclusiv amendamentele care conţineau alocarea unor surse suplimentare pentru drumurile sau primăriile din judeţul Arad. Conform lui Iustin Cionca, ar putea fi aprobate doar unele amendamente care nu schimbă nimic în modul de alocare al banilor de la buget pentru diferite obiective sau investiţii. Planul cu respingerea amendamentelor este, însă, al puterii. Opoziţia continuă să-şi susţină amendamentele, deşi nu va vota forma finală a bugetului. În cursul zilei de ieri, diferenţa dintre parlamentarii puterii şi cei ai opoziţiei, prezenţi în sala de Plen, a fost de aproximativ 50 de oameni.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro