„Graffiti” este asociat cu anii 1970-1980 şi a luat naştere în SUA unde adolescenţii dansau pe stradă break-dance şi desenau pe ziduri, pe pereţi, pe mijloace de transport cu spray-uri color. Locul unde s-a dezvoltat cel mai bine această artă a fost oraşul New York deoarece mediul era propice. În esenţă, o formă de protest stradal, graffiti s-a dezvoltat într-un mediu în care muzica rap şi hip-hop - şi ele la rândul lor metode de protest - era dominantă: în cartiere.  Iar de aici s-a răspândit în lumea întreagă. Şi în Arad avem multe asemenea exemple. Pe Bulevardul Revoluţiei nu cred să existe vreun parcometru care să nu fie marcat cu un graffiti. Astăzi considerată de unii artă urbană şi condamnată de alţii datorită ideii de vandalism, graffiti-ul este interzis în majoritatea ţărilor civilizate. Însă adepţii acestei arte, în cea mai mare parte tineri, nu iartă nici pereţii clădirilor, nici parcometrele, nici cabinele telefonice. De măcar ar fi graf-uri frumoase, artistice, dar nici pe departe. Pe peretele lateral al unei clădiri de pe Bulevardul Revoluţiei, care de altfel este monument istoric, este pictat un cap de porcuşor. În acest caz, este clar că nu mai e vorba de artă urbană, ci de un act de vandalism care ar trebui amendat pe măsură, la fel ca şi inscripţiile de pe clădiri, în special injuriile. Poate o amendă usturătoare ar rezolva situaţia, însă e cam greu de crezut că asemenea acte de vandalism ar putea fi eradicate complet. Dacă vor artă, să expună în muzeu. Desigur, atunci nu ar mai fi urbană....

Sursa: Observator.info