„Pentru o cămilă lovită de maşină statul percepe o amendă de 60 000 de dirhami (12 000 de euro) de la şoferul imprudent. Culmea, dacă cumperi cămila de pe piaţă, ea costă numai 20 000 de dirhami (4 000 de euro)” - turuie ghidul nostru, Lynette, în drum spre Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. E vineri dimineaţa şi reuşim să străbatem Dubaiul, pe şoseaua de cinci şi uneori şapte benzi care secţionează centrul emiratului, în mai puţin de jumătate de oră. Aici ziua de vineri echivalează cu duminica noastră, e sărbătoare şi pauză de lucru, de aceea străzile sunt aproape goale la ora 10 dimineaţa. Altminteri, să răzbim prin oraş ar fi durat poate o oră şi jumătate…  Între Dubai şi Abu Dhabi e autostradă cu plată. Controlul este prin unde radio, pe baza abţibildului lipit pe parbriz. De câte ori treci pe drum, eşti taxat cu contravaloarea în monedă locală a unui euro. Dacă sistemul sesizează că vigneta este depăşită, îţi ia banii direct din contul bancar (sistemul se numeşte Salik, adică „liber, deschis”, şi a fost inaugurat în 2007, printre primele de genul acesta din Asia). Nu comentează nimeni (cel puţin nu cu voce tare), pentru că suma merge spre emir, şi aici nu e moda democraţiilor europene: liderul e incontestabil, intangibil, şi chiar dacă nu are drept de viaţă şi de moarte, lumea se raportează la el cu acelaşi respect, cu aceeaşi reţinere de parcă ar avea. Este pur şi simplu o altă societate, una arhaică, unde suveranul nu este pus la îndoială. Altceva este de remarcat în legătură cu această şosea. Când au construit-o, cei din Dubai au botezat-o cu numele emirului din… Abu Dhabi, primul preşedinte al Emiratelor Arabe Unite şi tatăl actualului emir. Ori de câte ori ţi se reaminteşte că trebuie să plăteşti taxa de trecere, rămâi cu un gust amar, asociat, desigur, cu persoana emirului, care nu avea altă vină decât aceea de a fi concurent în autoritate şi opulenţă cu cel din Dubai. În noiembrie 2009, când Dubai a declarat că este în faliment şi a cerut sprijinul celor din Abu Dhabi, emirul de acolo şi-a ajutat vecinii cu zece miliarde de euro, aproape peste noapte, dar a ridicat trei pretenţii: ca turnul Burj Dubai să fie rebotezat cu numele său, Khalifa; să primească jumătate din compania aviatică Emirates; şi, în cele din urmă, ca autostrada cu taxă care poartă numele tatălui său să primească rapid o nouă denumire. Dată fiind foamea de bani a băncilor care presau Dubaiul cu executarea silită, „te ruller”, stăpânul şi proprietarul acestui paradis, a acceptat toate condiţiile. Totuşi, ca o răzbunare dulce-amăruie, a întârziat câteva luni cu rebotezarea autostrăzii şi cu demontarea imaginilor gigantice care îl reprezintă pe răposatul emir din emiratul concurent.Lynette, ghidul nostru indian, vorbeşte fără încetare. Ai impresia că e plătită la numărul de cuvinte rostite, nu la oră. Din când în când, intră în discuţie şi şoferul pakistanez, care de câte ori spune o vorbă, mişcă haotic volanul. Microbuzul Toyota intră în tangaj ca un balansoar de balcon, şi aşteptăm cu stomacul în gât să parcurgem odată cei 160 de kilometri dintre cele două emirate. De o parte şi de alta a şoselei nisip cât vezi cu ochii, iar asta îi aminteşte lui Lynette de femeile arabe care nu îşi doresc să devină mame, dar pentru că avortul este prohibit după ce nasc îşi duc copilul dincolo de dune şi îi împing capul în nisip. Îl îngroapă de viu. Cazurile sunt frecvente, chiar dacă mamele ucigaşe sunt de cele mai multe ori prinse, pentru că există o conexiune teribil de funcţională între serviciile sociale, medicale, poliţieneşti, încât autorităţile ştiu când şi ce dinţi ţi-ai plombat, darmite problemele mai grave. Femeile depistate sunt condamnate la închisoare, apoi expulzate din Emiratele Arabe Unite şi nu li se mai permite niciodată să revină acasă (aceeaşi pedeapsă a expulzării este aplicată şi femeilor arabe care se mărită cu un expatriat).De la Dubai la Abu Dhabi nu ai multe variante de escală. La benzinăria de pe marginea drumului este mare aglomeraţie - unii alimentează, alţii au parcat doar să meargă la moscheea construită cu 200 de metri mai încolo, în mod special pentru călătorii care poposesc aici chiar la ora rugăciunii (sunt moschee la tot pasul, inclusiv în magazine şi pe plajă).Intrarea în capitala Emiratelor Arabe Unite este flancată, de o parte şi de alta a drumului, de plantanţii de palmieri înconjuraţi de un gazon englezesc impecabil. Arabii au adus suluri de iarbă, le-au rulat pe nisip şi le stropesc permanent - covorul de verdeaţă este impecabil, spart pe alocuri de rondouri de flori, petunii mai ales, care se dezvoltă parcă ar fi în seră. Nimic nu te duce cu gândul că ai fi în deşert, într-un loc unde temperaturile ajung vara la 45 de grade Celsius. Acum e iarnă, sunt doar 27 de grade (şi, incredibil, am văzut părinţi care şi-au îmbrăcat copiii în bundiţă şi le-au pus căciulă pe cap - la o astfel de scădere de temperatură nu îşi permit ca micuţii să răcească...).Pe marginea şoselei sunt vile de lux, toate construite după acelaşi tipar. Sunt galbene, cu o cupolă centrală, geamuri mari, piscină în curte, trei-patru dormitoare, cameră de zi spaţioasă, garaj dublu. Preţul este de patru milioane de euro. Cine le cumpără, devine rezident la Abu Dhabi, dar pe termen limitat. Cetăţenia nu se poate obţine în urma unor tranzacţii imobiliare şi a şederii în Emirat, şi însăşi rezidenţa trebuie reînnoită la intervale regulate, aşa cum se întâmplă şi în unele state europene, de pildă Monaco.Abu Dhabi a pierdut întrecerea cu Dubai, din punct de vedere al opulenţei şi al turismului. Asta şi pentru că islamul este luat aici mult mai în serios. Pomenisem la un moment dat de amenzile dure pe care şeicul le-a stabilit pentru fumatul în locurile publice. Aceeaşi prohibiţie este valabilă şi pentru alcool. Dacă la Dubai chelnerii te servesc în restaurante cu whisky sau vin, dar în pahare de ceai, la Abu Dhabi doar în câteva hoteluri frecventate de occidentali este permis consumul de acool. Firmele care încalcă regula îşi pierd licenţa şi nu mai pot profesa în Emiratele Arabe Unite. Aceeaşi pedeapsă a pierderii licenţei este valabilă pentru operatorii de turism care transportă turişti ce nu respectă interdicţia de a fotografia sau filma palatul şeicului. Poliţia urmăreşte microbuzele pe camere de luat vederi şi orice încălcare a intimităţii conducătorului emiratului este dur şi prompt sancţionată. În centrul emiratului, la ieşirea pe faleză, de pe un zgârie nori, chipul imens al şeicului Zayed, întemeietorul Emiratelor Arabe Unite, veghează asupra naţiunii. Pe posterul imens este o trimitere la adresa de internet www.ourfatherzayed.ae, unde naţiunea recunoscătoare poate găsi fotografii ale răposatului şeic şi dovezi ale inteligenţei sale - citate celebre din gândirea primului preşedinte al EAU, pe care arabii îl numesc, simplu, „tatăl nostru”. „Să construieşti cetăţeni buni este mai dificil decât să construieşti fabrici. Naţiunile sofisticate sunt judecate după nivelul de educaţie al populaţiei lor” - este unul dintre citatele de pe pagina oficială a şeicului Zayed, trecut în nefiinţă în anul 2004. Fiul său, Sheik Khalifa bin Zayed Al Nahayan, primul născut dintre cei 19 fii ai şeicului, a fost desemnat moştenitor şi preşedinte-succesor.Pentru că rezervele de petrol sunt şi aici aproape epuizate şi ajung, potrivit estimărilor, încă cel mult 40 de ani, şeicul a gândit o strategie de dezvoltare a turismului. Autorităţile estimează că în anul 2015 un număr de trei milioane de turişti vor ajunge în Abu Dhabi. Pentru a ajunge un jucător serios pe piaţa entertainementului, emiratul are însă multe de recuperat. Pentru comparaţie, Dubai are 12 magazine mall, Abu Dhabi doar unul singur. Transportul în comun este aici bazat pe autocare, pe când în Dubai funcţionează metroul. Hotelurile sunt mult mai puţine şi de aceea mult mai scumpe. Şi băştinaşii sunt tributari culturii arabe în mult mai mare măsură decât cei din Dubai. Aici aproape fiecare bărbat îmbracă dishdasha, rochia albă, iar pe cap poartă gutra, o basma roşie în carouri, în timp ce femeile poartă o Abaya neagră - o haină lungă, şi un văl (sheyla). Pe străzi sunt mult mai puţini europeni, iar atracţiile turistice sunt rare. La ieşirea pe plajă, bunăoară, faţă de luxul din Dubai, aici te întâmpină un soi de schelet de cort, din împletituri de vreascuri, interesant ca aspect dar deloc spectaculos. Totuşi, pentru a stimula industria turismului, hoteluri de lux şi facilităţi de divertisment au fost construite peste tot în Abu Dhabi. Cea mai recentă realizare este o filială a Muzeului Luvru, din Franţa, construită pe atractiva insulă Saadiyat Island, transformată într-o staţiune de lux, cu centre de artă şi locuri pentru cumpărături. Insula Saadiyat (în traducere „fericire”) este un proiect revoluţionar al emiratului. De asemenea, aici funcţionează o filială de 30 000 mp a muzeului Guggenheim şi o reţea arabă a New York University, pentru cei care vor să aibă studii americane. Amenajarea insulei aflate la 500 de metri în larg se va încheia aprox. în anul 2018. Proiectul este în valoarea de 27 de miliarde de dolari. Să nu fiu înţeles greşit: Abu Dhabi este extrem de bogat, mult mai bogat decât Dubaiul, doar că îşi foloseşte averea mult mai cumpătat. Autorităţile au re-investit veniturile din petrol în proiecte majore în tot oraşul. Abu Dhabi Investment Authority (ADIA) are în prezent un patrimoniu estimat la 875 miliarde dolari, fiind cel mai bogat fond suveran din lume. Aici nu vezi acele blocuri ca în Dubai, similare cu garsonierele noastre de nefamilişti. Nici terasele pentru localnici nu sunt sărăcăcioase şi jegoase, ca în Dubai, şi nu este nici aşa adunătură de imigranţi săraci ca acolo. Abu Dhabi este un loc mai select, exclusivist, care te atrage prin linişte, organizare, disciplină. PIB-ul Abu Dhabi a ajuns la aproape 100 miliarde dolari în 2006, un salt imens de la 40 miliarde în 2002, şi având în vedere că are doar o populaţie de aproximativ 1.4 milioane de locuitori. La Abu Dhabi PIB-ul pe cap de locuitor a atins 70.000 dolari, care este cu mult peste venitul mediu al Emiratelor Arabe Unite în sine şi se situează pe locul trei în lume, după Luxemburg şi Norvegia. Această cifră este de aşteptat să crească şi mai mult, atâta timp cât preţul petrolului este tot mai mare şi atâta timp cât creşterea numărului populaţiei este de aproximativ 5% pe an.O atracţie în Abu Dhabi este moscheea Zayed. Este încă în construcţie, dar deja e pe locul trei din lume ca dimensiune. A fost ridicată în numai şase ani şi este placată cu piatră albă, strălucitoare. Muncitorii lucrează permanent în interiorul gardului ridicat pentru a nu zări şantierul din jurul turnurilor gigantice. Non-musulmanii nu poate intra în moscheile din Emiratele Arabe Unite (EAU), dar Sheikh Zayed Mosque va fi o excepţie, cu atât mai mult cu cât aici îşi doarme somnul de veci fondatorul EAU. Însă ceea ce te lasă într-adevăr cu răsuflarea tăiată nu este nici moscheea, nici plaja, nici piaţa de cămile unde poţi negocia şi dacă nu cumperi nimic, şi nu sunt nici bulevardele largi şi curate, ci hotelul de cinci stele Emirates Palace. Aici, în mijlocul deşertului, unde fiecare picătură de apă valorează cât aurul, hotelul Emirates, parte a lanţului Kempinski, este înconjurat de salbe de fântâni arteziene, iar apa curge într-un pârâu iluminat artistic pe treptele de acces. Se spune despre el că este cel mai extravagant din lume. Înăuntru luxul nu are termen de comparaţie. Totul este îmbrăcat în aur, iar pe lângă coloanele imense de marmură ca oglinda sunt plantaţi palmieri înalţi de peste 20 de metri. Grupul de arădeni de la Astra Vagoane Călători a fost surprins de această opulenţă, deşi nu e prima oară când proprietarul companiei, Valer Blidar, şi-a invitat colegii în locuri deosebite, printre altele Paris şi Rio de Janeiro. În toalete, care au uşi de stejar masiv, sculptate cu mâna, totul este aurit, şi un angajat aleargă după tine cu săpun, prosop, şerveţele de hârtie. Restaurantele sunt copleşitoare nu numai ca preţuri, ci şi ca grandoare. În rezerve, femei costumate tradiţional, soţii de miliardari arabi, fumează narghilea şi râd zgomotos. La masa noastră de 19 persoane serveau opt chelneri, concomitent, ca nu cumva clientul să fie nemulţumit că trebuie să aştepte. Oricine poate intra să viziteze hotelul, cluburile, cafenelele, cele 12 restaurante de aici, dar nu oricine îşi poate permite să se cazeze. Are 302 camere şi 92 de apartamente, la preţuri de pornire de 7000 de euro pe noapte, până la 11 000 de euro. Cu mic dejun inclus, pentru cei care eventual îşi fac probleme cum se vor descurca cu banii... Hotelul are ieşire la ocean şi o plajă privată de 1,3 kilometri, şi pune la dispoziţie pentru oaspeţii care s-au cazat un majordom, 24 de ore din 24.  Şi ca să vă formaţi o părere despre ce se mănâncă aici, când se mănâncă bine, vă spun că meniul grupului arădean a constat din inele prăjite de calamari, muşchi de vită la grătar cu aperitiv de trei feluri de măsline, iar la desert platouri de fructe cu pepene, fructul dragonului, ananas, citrice. La întoarcerea în Dubai, Lynette, ghidul nostru din India, turuie în continuare. Toyota se balansează şi ea periculos, dar şoferul ne asigură că e din cauza brizei dublată de vântul fierbinte dinspre deşert. Ca să ne liniştească, ne povesteşte că aici accidentele sunt rare, dar Lynette intervine şi ne reaminteşte că tocmai pe această autostradă s-a produs, anul trecut, cel mai mare carambol din lume: peste 300 de maşini s-au lovit unele de altele, au fost zeci de morţi. Pentru că ambulanţele nu pot ajunge la locul accidentului din pricina ambutiajelor, fiecare spital din Dubai s-a dotat cu câte două elicoptere, şi eventualele victime primesc astfel mult mai rapid primul ajutor. Ce fericire pe noi!

Sursa: Observator.info