Stire

Nu sunt bani pentru recalificarea şomerilor!

20.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Şomerii din Arad nu mai pot urma cursuri de recalificare din lipsa fondurilor de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad. La nivel de judeţ sunt mii de cereri în aşteptare pentru urmarea acestor cursuri, însă în acest an nu s-a alocat niciun leu în acest scop, în timp ce numărul şomerilor creşte semnificativ, de la o zi la alta. 

Numărul şomerilor din municipiu şi judeţ a ajuns la 14.500, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cei mai mulţi şomeri înregistraţi nu au reuşit să îşi găsească un loc de muncă. „Sunt mii de cereri pentru cursuri de recalificare, dar nu sunt bani. Încă de anul trecut am primit peste 5.000 de solicitări”, ne explică Milanca Sabău, de la AJOFM Arad. Un şomer, prezent la AJOFM a explicat că „Eu la vârsta mea nici nu am cum să urmez aceste cursuri.... Cine mă mai angajează la 53 de ani?”, pe când un altul ne spune „Nici nu ştiam că nu sunt bani. Asta e ţara în care trăim...” Un alt şomer spune că nici nu are încredere în aceste cursuri „Şi dacă fac cursurile de tâmplărie sau de brutărie cum se anunţau că există, toţi angajatorii cer experienţă”.Din cei 5.125 de şomeri înscrişi anul trecut pentru cursurile de recalificare, doar 422 le-au şi absolvit. Aceasta se datorează faptului că pentru 2009, fondurile destinate în acest scop au fost extrem de mici. Anul acesta nu s-a alocat însă nici măcar un leu pentru recalificarea şomerilor. „Fără aceste cursuri este destul de greu pentru un şomer să îşi găsească un loc de muncă şi sunt şi foarte puţine oferte. Oricum cele mai multe locuri de muncă disponibile sunt în industria textilă sau în construcţii”, ne explică Mihaela Jude, purtătorul de cuvânt al instituţiei. La ora actuală, în judeţul Arad sunt disponibile doar 120 de locuri de muncă, majoritatea adresându-se persoanelor necalificate.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro