Stire

Medalion Ceaikovski la Filarmonica de Stat din Arad

20.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Îndrăgitul dirijor Cristian George Neagu propune joi seara, de la ora 19:00 în sala mare de concerte a Filarmonicii de Stat, un eveniment dedicat în întregime marelui compozitor Piotr Ilici Ceaikovski: Medalion Ceaikovski. Din program vor face parte trei dintre cele mai cunoscute lucrări ale romantismului, Suita de balet  “Frumoasa din pădurea adormită”, Uvertura - Fantezie “Romeo şi Julieta” şi Suita de balet “Spărgătorul de nuci”, toate trei purtând semnătura creatorului înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevsky din Sankt Petersburg. Prezentată în premieră la 15 ianuarie 1890, la Teatrul Maryinsky din Sankt Petersburg, „Frumoasa din pădurea adormită” şi-a câştigat cu rapiditate adepţii şi a influentat la modul absolut carierele celor mai mari nume ale artei coregrafice. „Frumoasa din Pădurea adormită” este o selecţie a celor mai de efect momente ale baletului, publicată postum sub îndrumarea pianistului şi dirijorului  Aleksandr Ziloti. Uvertura - fantezie „Romeo şi Julieta” a fost proiectată de Piotr Ilici Ceaikovski în 1869 şi prezentată în primă audiţie la Moscova, la 4 martie 1879 sub bagheta lui Nikolai Rubinstein. Însărcinat de Opera Imperială să scrie un balet după „Spărgătorul de nuci” şi „Regele Şoarece” de E.T.A. Hoffmann, Ceaikovski manifestă un interes limitat faţă de subiect însă va ajunge în scurt timp să împlinească una dintre cele mai îndrăgite capodopere  ale muzicii clasice. În 1892 va scrie „Spărgătorul de nuci” în versiunile cunoscute: spectacol de balet, suită pentru orchestră şi extras de pian. Suita va fi aceea care va scoate în evidenţă natura rapsodică a baletului, prin selecţia care leagă numerele lui favorite. Ea anticipă dansurile caracteristice printr-o uvertură miniaturală şi le încheie odată cu „Valsul florilor”.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro