Stire

Cea mai mare tumoră ovariană gigant din ţară a fost extrasă la Spitalul Matern

26.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Dr. Salvador Vuia” a înregistrat ieri un record în ceea ce priveşte extracţia unei tumori gigant dezvoltată pe un ovar chistic. Maria Chiper (52 ani) este o pacientă din oraşul Nădlac şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în cursul dimineţii în urma căreia i s-a extras o tumoră în greutate de peste 17 kg. Echipa operatorie condusă de dr. Adrian Popa şi supervizată de managerul spitalului dr. Sorin Prişcă a durat două ore şi s-a finalizat fără probleme. Opinia medicilor despre natura tumorii este încă rezervată: „nu ne putem exprima cu certitudine până când nu vom primi rezultatele analizei histopatologice de laborator. Nu pare a fi de natură malignă, corpul tumoral extras părând bine închegat dar numai analiza amănunţită va evidenţia natura acestei formaţiuni tumorale. Pacienta rămâne în continuare sub strictă observaţie, este un caz greu cu mai multe boli asociate” - spune Prişcă.Postoperator, femeia acuză dureri abdominale fiind continuu perfuzată. Încercăm un scurt dialog cu cea care a lăsat pe masa chirurgicală cea mai mare tumoră ovariană, probabil, din ţară. „din toamna anului trecut, luna octombrie nu m-am simţit bine, a început să-mi crească burta, păream gravidă în ultima lună, şi, deşi mă hrăneam bine, slăbeam pe zi ce trece. În luna decembrie m-am internat la Matern pentru investigaţii; aici mi s-a spus că am o tumoare imensă care trebuie operată de urgenţă.” Pacienta cântărea înainte de operaţie 47 de kg împreună cu tumora în cauză... Sub acest aspect s-ar putea să fie cel mai „tare” caz de tumoră gigant din România. 

Sursa: Observator.info

Autor: elicia R.Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro