Stire

Anul 2010 pentru bugetari: fără salarii de merit, sporuri de maxim 30% din salariu dar cu cel de-al XIII-lea salariu plătit

27.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Sporurile angajaţilor din sistemul bugetar, care depăşesc 30% din salariu vor fi tăiate. Acest procent este depăşit cu lejeritate în cazul dascălilor, dar şi a altor categorii bugetare. Cadrele didactice care primesc gradaţia de merit - care este de 25% din salariu dar şi sporul pentru mediul rural - până la 20%, acumulează pe lângă salariu şi un venit de 45% din salariu. Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care include unele măsuri de reîncadrare în funcţie a unor categorii de personal din sistemul bugetar ca urmare a aplicării legii salarizării unice.

Liderii sindicatelor nu ştiu deocamdată cum se va proceda în cazul în care un salariat depăşeşte limita de 30%. „Va apărea o metodologie vizavi de aplicarea acestor norme. Nu cred că cineva îşi va asuma răspunderea pe lege dacă nu există nişte norme clare, bine conturate”, ne explică Dănuţ Ieneşescu, preşedintele Sindicatului Democratic din Învăţământ, filiala Arad.Maria Buruc, liderul Sindicatului Liber din Învăţământ, filiala Arad spune de asemenea, că „Pentru a se încadra în acest 30% vor trebui stabilite nişte plăţi complementare. Reprezentanţii Federaţiilor Sindicale vor mai purta o serie de discuţii pe această problemă. Mai mult, s-a cerut rediscutarea Legii de salarizare pentru că apar unele neconcordanţe.”
Al XIII-lea salariu ar putea fi acordat pentru ultima oarăLiderii Federaţiilor Sindicale din ţară au emoţii şi în privinţa acordării celui de al XIII-lea salariu. Dacă până la finele lunii sau în prima decadă a lunii următoare bugetarii vor primi acest salariu (aferent anului 2009) nu există certitudinea că în 2011 vor primi al XIII-lea salariu pentru 2010. „Dacă la început existau unele suspiciuni în privinţa acordării celui de-al treisprezecelea salariu acum am primit confirmări că până cel târziu în prima parte a lunii februarie dascălii îl vor primi. Din păcate, conform noii legi a salarizării nu se va mai acorda salariul de merit”, spune Maria Buruc. Dănuţ Ieneşescu este însă de părere că „Este prematur să vorbim despre ce se va întâmpla peste un an. Acum ne bucură faptul că se acordă pentru anul trecut.”
Fără salarii de merit din acest anMinistrul Muncii, Mihai Şeitan, a explicat că s-au introdus în lege şi modalităţile concrete de acordare a sporului de vechime, a indemnizaţiei de conducere, precum şi celelalte sporuri în cuantumul avut în luna decembrie 2009.  „Este vorba şi de salariile de merit, salarii care s-au acordat în cursul anului trecut. Acestea s-au acordat pe o perioadă de un an, tot timpul anului. Ele rămân în vigoare pe tot anul pentru care au fost acordate. Exemplu: a fost acordat în aprilie anul trecut, merge până în aprilie anul acesta. De anul acesta nu se mai acordă salarii de merit. Deci, în cursul anului 2010, urmând să vedem în anul 2011, pe legea nouă de grile, cum va funcţiona acest lucru. Dar, anul acesta, ele se plătesc în măsura în care au fost stabilite anul trecut şi pe durata pentru care au fost stabilite. Deci un an, pentru că nu se poate mai mult”, a spus ministrul. Sindicaliştii spun că vor mai purta discuţii pe baza acestei probleme, fiind nemulţumiţi de neacordarea salariului de merit. „În acest an suntem dezamăgiţi pentru că nu se mai acordă salariul de merit pentru performanţele angajaţilor. Acest lucru este prevăzut în lege”, mai spune Ieneşescu.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro