Stire

Haine, aparatură sport, condimente, caşcaval şi lac de unghii... furate din supermarketuri

29.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Fenomenul furturilor din supermarketurile arădene a luat amploare în ultimele zile. Numai în cursul zilei de miercuri au fost depistate trei persoane care şi-au încercat norocul în astfel de societăţi comerciale. Primul a fost prins C. Petru, de 24 ani, din Peregu Mare, care a furat din incinta magazinului Carrefour un dispozitiv de tip sport pentru antrenamentul mâinii, marca NSD Power, în valoare de aproximativ 80 de lei. Peste doar o oră, poliţiştii au fost solicitaţi de angajaţii magazinului Sprider Store, care l-au prins pe T. Grigore-Victor, de 20 ani, din Şimand, în timp ce încerca să fure din incinta magazinului articole de îmbrăcăminte în valoare de 59,90 lei. Ambii s-au ales cu dosare penale întocmite pentru furt calificat. Tot miercuri agenţii de pază ai unui supermarket din Micălaca au sesizat telefonic Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad cu privire la faptul că un bărbat a furat mai multe produse din magazin. Este vorba despre T. Liviu,  din Arad, care aflându-se la cumpărături în supermarket a ascuns în buzunarele gecii pe care o purta  3 plicuri cu condimente, 2 bucăţi de caşcaval şi o sticluţă cu lac regenerator pentru unghii. Acesta a reuşit să treacă de casa de marcat, dar a fost oprit de agenţii de pază la ieşirea din magazin.

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro