Stire

Ţărăniştii arădeni vor ca partidul să-şi clarifice atitudinea faţă de guvernarea actuală

29.01.2010 ⋅ 0 comentarii

Liderii filialei PNŢCD Arad vor pleca sâmbătă la Bucureşti, unde va fi organizat un Consiliu Naţional de Conducere al partidului. Pe agenda acestei întâlniri va sta strategia PNŢCD pentru anul 2010, punctul cel mai important fiind politica de alianţe. Ţărăniştii conduşi de Marian Miluţ l-au susţinut în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale pe preşedintele Traian Băsescu, iar sâmbătă ar putea fi reluate discuţiile despre o colaborare cu PDL. Din informaţiile noastre, chiar dacă această colaborare există la nivel de principiu, ţărăniştii nu au luat încă o decizie clară în privinţa formei colaborării. Claudiu Cristea şi Cosmin Galu, preşedinţii filialei judeţene, respectiv a organizaţiei municipale PNŢCD Arad, s-au autosuspendat din funcţiile deţinute până la 1 ianuarie 2010, din cauza deciziei de susţinere a lui Traian Băsescu. Acum, ei spun că vor recomanda CNC „să nu ne pripim cu o alianţă”. „În nume personal, cred că primul lucru ce trebuie făcut este ca PNŢCD să-şi clarifice temele pe care le susţine: cum vedem ieşirea României din criză, cum ne poziţionăm faţă de guvernare. Trebuie să vedem dacă măsurile luate de actualul Guvern sunt apropiate de viziunea noastră. În ceea ce mă priveşte pe mine, aş recomanda CNC să nu ne pripim cu o alianţă”, ne-a spus consilierul judeţean Cosmin Galu. Problema ţărăniştilor arădeni este una destul de simplă de explicat, dar dificilă de rezolvat pentru ei. Cosmin Galu şi Claudiu Cristea sunt percepuţi ca exponenţi ai opoziţiei din cele două Consilii (Judeţean, respectiv Municipal), dominate autoritar de PDL. Cosmin Galu nu a dorit să ne spună ce decizie ar lua dacă sâmbătă colegii lor vor opta pentru continuarea colaborării cu PDL, specificând că se va pronunţa după terminarea şedinţei Consiliului Naţional de Conducere.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro