Stire

La muncă ?n frig

01.02.2010 ⋅ 0 comentarii

Pe lângă că sunt nevoiţi să stea toată ziua în frig, unii angajaţi arădeni mai lucrează şi pe bani puţini, dar acceptă condiţiile grele în lipsa altor variante  Angajaţii care lucrează în diferite domenii - cum ar fi vânzările de ziare, construcţiile, spălătoriile auto, montarea reclamelor publicitare etc. - pe lângă faptul că lucrează în frig, au şi ghinionul de a lucra pe bani puţini. Însă, cei mai mulţi dintre aceştia nu au curajul să vorbească despre această problemă nici măcar cu presa, pentru că le este frică că îşi pot pierde locul de muncă. Cei care au avut curajul să ne spună “of”-ul s-au plâns că lucrează câteodată şi mai mult de 8 ore în condiţii de frig şi pe bani puţini. Unii dintre ei, pe lângă că au salariul minim de încadrare în câmpul muncii, nu şi-au primit drepturile salariale de 7 luni. “Lucrez de la ora 8 până la orele 16.30-17.00, în funcţie de clientelă. Iarna e îngrozitor. Mă protejez împotriva frigului, echipându-mă bine, iau haine groase, căciulă, mănuşi, dar tot frig este. Mă mai ridic de pe scaun, fac puţină mişcare, că altfel fie înţepenesc fie îngheţ. Mai beau câte un ceai, câte o cafea, ca să mă mai încălzesc”, spune Marcel Nyari, vânzător de bilete la Super Bingo. Întrebat ce ar trebui să-i ofere angajatorul ca să îi uşureze munca, acesta a răspuns că ar trebui amenejată măcar o gheretă, să fie mai protejat şi el de frig. “Ar trebui o gheretă măcar să nu-mi mai fie aşa frig. Angajatorul nu ne dă nici ceai, nu ne dă absolut nimic. Eu îmi cumpăr singur ceaiul sau cafeaua. Asta e! Ce să-i facem?”, a mai adăugat acesta.În această privinţă, Mihai Glugăr, vânzător la un chioşc de ziare din centrul Aradului, este mai norocos deoarece chioşcul unde lucrează este încălzit cu aerotermă, însă spune că se mai întâmplă să fie o pană de curent şi să rămână câteva ore fără căldură. „Lucrez de la ora 6 până la 19.30-20 pentru că fiind un chioşc de pe centru, e vad comercial. Zilele trecute a fost o pană de curent şi câteva ore nu am avut încălzire, dar în rest aici e căldură, avem aerotermă”, a declarat acesta. În schimb, Mihai s-a plâns că nu a mai primit salariul de 7 luni de zile, un salariu care şi aşa este mic raportat la condiţiile de lucru. „Problema cea mai mare este că nu am primit salariile de 7 luni. Am un salar de aproximativ 700 lei”, a spus cu tristeţe Mihai Glugăr.Nici tehnicienii de reclame nu o duc mai bine. Florin Gavrilă spune că, atât vara, cât şi iarna condiţiile de lucru sunt destul de grele. „Nu-i uşor nici vara nici iarna. Lucrez la o firmă care, printre altele, montează reclame pe blocuri. Vara suferim de căldură, iarna de frig. Oricum nu mă pot plânge deoarece vara primim apă de la angajator. Iarna, însă, e mai greu. Trebuie să suportăm frigul. Ce să-i faci? Mai lucri, mai stai. Te îmbraci cu haine groase, căciulă, mănuşi, pentru a te mai proteja cumva de frig. Facem şi pauze de cafea, de ceai cald, încercăm să ne încălzim şi noi cum putem. Nu e uşor să lucrez nici pe căldură mare, nici la temperaturi de minus, dar de la o vreme te obişnuiesti. Mai rău e cu programul neregulat de lucru. Câteodată stăm mai puţin de opt ore, altadată peste program, în funcţie de cât avem de lucru. Salariul nu e foarte mare, minimul pentru încadrarea în muncă. Dar e criză, ce să facem? În ziua de azi, avem noroc că avem un loc de muncă”, spune acesta. Deşi angajaţii care lucrează în aer liber se plâng din cauza frigului, conform legii, angajatorii sunt obligaţi să le asigure între 0,5 – 1 litru de ceai fierbinte / persoană, să le acorde pauze în spaţii încălzite corespunzător, respectiv să le asigure echipament individual de protecţie, doar în cazul temperaturilor de -20 grade Celsius sau a celor corelate cu vânt intens.

Sursa: Observator.info

Autor: Annamária Bálint ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro