Starea de sănătate a Getei Catrinţa, arădenca care a ajuns pe patul de spital la câteva zile de la imunizarea cu vaccinul împotriva gripei noi continuă să se înrăutăţească. Deşi de la externarea din clinica maghiară a început să-şi simtă şi să-şi mişte picioarele, acum femeia nu mai poate să-şi mişte gâtul. Ieri aceasta se simţea foarte rău având dureri insuportabile. Tot ieri arădeanca a reuşit să intre în posesia diagnosticului  pus la externare din unitatea medicală din Szeged, tradus în limba română. Coşmarul arădencei a început în cursul lunii ianuarie când la câteva ziele după imunizarea cu vaccinul împotriva viruslui pandemic AH1N1 a început să aibă febră, dureri musculare şi apoi nu şi-a mai putut mişca picioarele.  După experienţa neplăcută de care a avut parte şi pe care încearcă din răsputeri să o depăşească Geta Catrinţa spune că „într-o ţară în care populaţia există doar în statistici, este normal ca aceste cazuri de reacţii adverse ale vaccinului împotriva gripei noi să fie doar “nişte simple coincidenţe”… Adevărul doare şi pentru asta sunt mulţi cei care vor să îl ignore. . Am aflat şi eu din presă de declaraţiile Ministerului Sănătăţii, cum că reacţiile mele nu sunt postvaccinale, că analizele prelevate atestă afirmaţiile lor. Sunt medici care au afirmat verbal că simptomatologia mea este una post vaccinală dar nu au avut curajul să o afirme şi în scris. Din păcate încă nu s-a inventat aparatul care să cuantifice stările mele, e ca şi cum ai încerca să demonstrezi o migrenă. Toate testele de sânge, Rmn-urile făcute cât şi puncţia lombară atestă faptul că am fost şi sunt neurologic sănătoasă, iar dacă se găsea ceva sigur s-ar fi spus că aceea este cauza problemelor mele. Nu mai contează acum dacă sunt sau am fost alergică la ceva, nu contează acum cât de bun este vaccinul… pentru mine însă contează modul în care a fost tratat cazul meu şi interesul acordat sănătăţii mele. Este posibil ca într-o ţară în care se afirmă cu vehemenţă că vaccinarea trebuie făcută în masă, că riscurile sunt infime... în momentul în care există un caz cu reacţii severe să fiu trimisă de la Ana la Caiafa şi să fiu tratată ca o labilă psihic? Unii m-au făcut isterică, alţii afimau că o persoană bolnavă nu zâmbeşte! Să ştiţi că zâmbetul celui care suferă este mai dureros decât lacrimile celui care plânge... şi am zâmbit pentru că dacă  pentru toţi ceilalţi eram doar "femeia de 30 de ani" pentru părinţii mei sunt "fiica" pentru soţul meu sunt "partenera de viaţă" şi pentru copilul meu "mama"! În loc să fiu ajutată am ajuns să fiu blamată şi criticată... de ce? Pentru că am îndrăznit să fiu singura din 13.000 de vaccinaţi din Arad care are reacţii severe pe o perioada aşa de lungă. Diagnosticul la internare a fost unul pripit şi ca urmare mi s-a dat un tratament greşit care, după multe controverse a fost schimbat şi din nou mi s-a administrat un tratament la fel de greşit şi pot să afirm asta pentru că starea mea nu s-a ameliorat deloc în timpul internării mele la Arad. Dacă pe medici îi condamn, pe asistente le laud pentru că şi-au dat tot interesul să fiu tratată bine. Vrem sau nu vrem să recunoaştem, sistemul nostru de sănătate are multe sechele, este limitat şi plafonat mai ales că nu aveau precedent pentru un caz ca al meu.... dar decât să mă folosească pe mine ca şi cobai cred că ar fi trebuit să recunoască aceste aspecte. Ca urmare a acestor lucruri am decis împreună cu familia să caut ajutor în afara graniţe-lor... şi asta am şi facut! La Clinica din Szeged am fost preluată de o echipă de profesionişti care au încercat să găsească un diagnostic, aici mi s-au făcut noi teste şi analize. Pot spune că aici am fost tratată cu mult respect, orice aspect al sănătăţii mele a fost notat şi tratat corespunzător. A fost greu de pus un diagnostic... dacă pe fişa de internare s-a scris sindrom postvaccinal şi sindrom de demielinizare, la externare medicii au fost reticienţi în a stabili un diagnostic concis şi asta pentru că au aflat între timp de controversele din ţară legate de cazul meu... astfel că la diagnostic au scris: mialgie, parestezie, mononeuropatie multiplă, iar în urma electromiogramei s-a găsit un lejer grad de demielinizare motorie... ţinând cont că s-a efectuat în a 20-a zi de la vaccin nici nu mă mir, pentru că durerile mele musculare începuseră deja să se atenueze şi mă tot întreb de ce medicii români nu mi-au făcut acest test! În concluzie... reacţiile mele postvaccinale au fost o coincidenţă sau nu? Vă las pe dumneavoastră să decideţi... eu una ştiu că am suferit mult în urma acestui vaccin şi nu îl pot recomanda şi altora. Singurul lucru de care mă consider vinovată este încrederea acordata celor care au încercat din răsputeri să ne convinga că acest vaccin este testat şi reacţiile lui sunt minore. Am decis să mă vaccinez pentru a-mi proteja copilul de 8 ani de virusul ce a panicat atâta lume şi defapt nu am făcut altceva decât să stârnesc panică, îngrijoare şi suferinţă în familia mea!”

Sursa: Observator.info