Stire

Schimb de terenuri ?ntre Primărie şi OMV Petrom

15.02.2010 ⋅ 0 comentarii

Între Primăria Municipiului Arad şi compania OMV Petrom urmează să aibă loc un schimb de terenuri, în urma căruia Primăria se va alege cu terenurile aferente a trei benzinării dezafectate de pe străzile Preparandiei, Prutului şi din Piaţa Mihai Viteazul. De cealaltă parte, se va reglementa situaţia ocupării de către OMV Petrom a unui spaţiu cu aproape 3000 de metri pătraţi mai mare decât suprafaţa concesionată, pentru benzinăria de la ieşirea spre Oradea, pe partea stângă. Cifrele din jurul tranzacţiei au fost calculate de către evaluatorii societatăţii „DTZ Echinox”. Astfel, aceştia sunt cei care au descoperit că OMV Petrom folosea cu 2.897 metri pătraţi mai mult decât era prevăzut în contractul de concesiune pentru terenul aflat pe Calea Zimandului. În consecinţă, distribuitorul de carburant este dator Primăriei cu o suma echivalentă a redevenţei asupra diferenţei de teren constatate. Diferenţa de concesiune pe care OMV Petrom va trebui să o plătească Primăriei este de 17.014 euro plus TVA. Din câte se pare, conform proiectului de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor municipali la şedinţa de joi, OMV a solicitat intrarea în legalitate pentru acel teren în plus din capătul cartierului Grădişte, oferind Primăriei, la schimb, terenurile fostelor staţii de carburant din Piaţa Mihai Viteazu, Preparandiei şi Prutului. Dintre acestea, doar ultimele două sunt dezafectate. Cum valoarea terenurilor aferente celor foste trei staţii este mai mică decât cea a terenului de pe Calea Zimandului, OMV Petrom urmează să mai plătească Primăriei un preţ calculat de către evaluatori la 173.750 euro plus TVA. OMV Petrom va trebui să predea Primăriei cele trei amplasamente după dezafectarea totală a staţiilor şi după obţinerea acordurilor de mediu. 
Metrul pătrat de teren de pe centură, mai ieftin decât cel de pe strada Prutului?Din punct de vedere cadastral, consilierii vor hotârî prima dată unirea celor 2897 metri pătraţi cu restul suprafeţei concesionate de OMV Petrom, rezultând o suprafaţă de 5.397 metri pătraţi ce va fi concesionată către distribuitorul de carburanţi. Mai departe, evaluatorul a făcut următoarele calcule, din care a reieşit diferenţa de plată evidenţiată mai sus: benzinărie strada Prepadandei, 153 metri pătraţi, 130,7 euro/metru pătrat, total 20.000 euro; benzinărie strada Prutului, 185 metri pătraţi, 79, 45 euro/metru pătrat, total 14.700; benzinărie piaţa Mihai Viteazu, 313 metri pătraţi, 239.6 euro/ metru pătrat, total 75.000 euro. Totalul valorilor celor trei benzinării: 109.700 euro. Terenul din Calea Zimandului a fost evaluat la 52,52 euro/metru pătrat, rezultând 283.450 euro, de unde diferenţa de 173.750 euro de plătit de către OMV Petrom, reprezentând sulta, adică „suma de bani care se dă unuia dintre copermutanţi (părţile din contractul de schimb), în cazul în care bunurile care se schimbă nu sunt de valoare egală” (conform unui dicţionar juridic).

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro