Stire

Bărbatul acuzat că şi-a omor?t concubina pentru poliţa de asigurare, condamnat la 20 de ani de ?nchisoare

17.02.2010 ⋅ 0 comentarii

Arădeanul acuzat că în urmă cu aproape cinci ani şi-a omorât iubita pentru a beneficia de poliţa de asigurare de viaţă a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Crima care a zguduit Aradul a avut loc în Şiria în luna august 2005, însă prima dată s-a presupus că femeia ucisă a fost victima unui jaf cu autor necunoscut,  având în vedere că din locuinţă lipseau bani şi o cutie cu bijuterii. Apoi anchetatorii au depistat că cel care i-a luat viaţa a fost chiar bărbatul cu care trăia. Conform procurorilor în noaptea crimei M. Gherghe, acoperit cu o cagulă, a atacat-o pe B. Maria în timp ce aceasta se afla în casă împreună cu băiatul lor, la vremea respectivă în vârstă de 8 ani. Atacatorul a lovit-o cu o rangă de metal, abandonând-o într-o baltă de sânge. Vecinii au fost cei care în dimineaţa următoare au dat peste femeia moartă în casă, alături de ea aflându-se copilul în stare de şoc. La momentul respectiv, M. Gheorghe le-a spus anchetatorilor că în noaptea crimei a fost plecat după marfă, cei doi având o alimentară. Pe parcursul anchetei varianta jafului a căzut existând probe şi declaraţii care îl indicau pe concubinul femeii ca fiind criminalul. Au existat declaraţii în care martorii au spus că femeia intenţiona să se despartă de concubinul ei şi să-şi ia şi copilul. În plus la doar câteva zile de la tragedie, bărbatul s-a prezentat la compania de asigurări unde victima avea încheiată o poliţă de asigurare de viaţă, pentru a începe demersurile de recuperare a banilor, acesta fiind singurul beneficiar. Poliţa de asigurare de viaţă se ridica la 10 miliarde de lei vechi.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro