Stire

Cornel Secianschi, acuzat că face speculaţii privind demiterea sa de la CET

17.02.2010 ⋅ 0 comentarii

Consiliul de Administraţie al CET Lignit l-a demis luni din funcţie pe directorul Cornel Secianschi, acesta acuzându-i pe membrii forului de conducere al companiei că au dorit să deruleze o investiţie inoportună. Pentru Observator Arădean, Cornel Secianschi i-a arătat pe preşedintele CA al CET Lignit, Corneliu Neamţiu, şi pe membrul Viorica Graur, drept principali responsabili pentru demiterea sa. „Votul a fost în unanimitate. Motivaţiile sunt exact cele apărute în comunicatul de presă. Investiţia a fost aprobată de Consiliul Local Municipal în urmă cu trei ani de zile, când domnia sa nu era director. Restul sunt speculaţii care îi aparţin”, ne-a declarat Viorica Graur. Consiliul de Administraţie al CET Lignit este format din şapte persoane, nominalizate de către acţionarii societăţii. Din Adunarea Generală a Acţionarilor a CET Lignit fac parte şi consilierii municipali Traian Vlaicu-Hergane, Bruno Biringer şi Florin Manta. Din informaţiile noastre, în cadrul şedinţei de Consiliu Local Municipal de joi, consilierii vor fi informaţi privind motivele înlocuirii din funcţie a lui Cornel Secianschi.

Sursa: Observator.info

Autor: (L.C.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro