Stire

Drept la replică

18.02.2010 ⋅ 0 comentarii

“Activitatea comercială din Centrul Comercial Armonia Arad se desfăşoară în condiţii normale, nivelul vânăzrilor şi traficul de clienţi situându-se în parametri economici corespunzători”
Ca urmare a postării pe internet / publicării unui articol referitor implicit şi la activitatea comercială din cadrul Centrului Comercial Armonia şi a preluării informaţiilor echivoce prezentate, fără verificări suplimentare şi fără fundamentarea aserţiunilor făcute pe materiale justificative şi relevante pentru cazul de faţă, au fost făcute afirmaţii care induc în eroare opinia publică cu privire la nivelul vânzărilor din cadrul Centrului Comercial Armonia Arad.S-a afirmat că unul dintre magazinele deschise în cadrul Centrului Comercial se va închide ca urmare a vânzărilor mici, afirmaţie care afectează în mod negativ şi activitatea comercială din cadrul Armonia Arad. Aceste aprecieri se bazează pe afirmaţiile unei persoane care nu a avut contact direct cu activitatea economică a societăţii de cosmetice, şi cu atât mai puţin cu activitatea Armonia Arad.Or, afirmaţiile unei singure persoane care nu avea cum să cunoască informaţiile reale despre activitatea economică a Centrului Comercial Armonia Arad nu sunt suficiente pentru a putea permite stabilirea, fără urmă de îndoială, a unei concluzii referitoare la vânzările din cadrul Centrului Comercial.Prin politica şi strategiile comerciale adoptate, Centrul Comercial Armonia Arad doreşte să vină în sprijinul clienţilor săi şi face toate demersurile în vederea transmiterii unei imagini reale a activităţii sale comerciale.Ne exprimăm dorinţa ca toţi clienţii / opinia publică să ia cunoştinţă de faptul că Centrul Comercial Armonia Arad îşi păstrează standardele de vânzări, dând dovadă de corectitudine, seriozitate şi eficienţă în desfăşurarea activităţii sale comerciale.Armonia Center Arad SRL reprezentată prin dl. Claudiu Szelyanszki

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro