Stire

Vaccinarea ?mpotriva cancerului de col uterin extinsă pentru tinere p?nă la 24 de ani

20.02.2010 ⋅ 0 comentarii

În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii Comisiilor de specialitate de medicină de familie şi obstetrică–ginecologie, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au hotărât extinderea campaniei de vaccinare anti HPV (împotriva cancerului de col uterin). O nouă măsură este că începând de luna viitoare, vaccinarea tinerelor cu vârste între 12 şi 24 de ani  se va putea realiza si prin intermediul cabinetelor de ginecologie şi a cabinetelor de planificare familială din sistemul sanitar, nu numai în cadrul  cabinetelor şcolare şi ale medicilor de familie aşa cum era prevăzut până în prezent. De asemenea, şi femeile cu vârsta de peste 24 de ani se vor putea vaccina gratuit în cadrul cabinetelor ginecologice şi de planificare familială din sistemul sanitar, dar numai la recomandarea medicului ginecolog. Vaccinarea este gratuită şi va continua şi în acest an. A doua campanie de vaccinare antiHPV a fost demarată în luna noiembrie a anului trecut în urma rezultatelor studiului realizat la nivel naţional pentru evaluarea campaniei de informare pentru prevenirea cancerului de col uterin prin vaccinare antiHPV. Conform acestuia, 52% dintre cei care şi-au exprimat o decizie de acţiune sunt de acord cu vaccinarea fetiţelor lor în vârstă de 12-14 ani.

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro