Stire

At?t persoanele fizice c?t şi cele juridice pot beneficia de Programul ?Rabla?

20.02.2010 ⋅ 0 comentarii

„Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional 2010” a fost demarat de către Ministerul Mediului şi Pădurilor.  Pentru anul 2010, Programul beneficiază de 228 de milioane de lei, prin Fondul pentru Mediu, sumă care permite scoaterea din uz a 60.000 de autoturisme poluante. “Dacă această sumă se va epuiza, vom suplimenta fondurile. Avem de cheltuit, numai anul acesta, 1,8 miliarde de lei pentru proiecte de mediu finanţate prin Administraţia Fondului pentru Mediu, deci sunt bani”, a subliniat ministrul Mediului şi Pădurilor.Pentru acest an au apărut şi unele noutăţi în privinţa programului. Astfel acesta se va desfăşura într-o singură etapă, pot participa şi participa şi persoanele juridice nu doar cele fizice. Din acest an prima de casare este înlocuită cu tichetul valoric, în valoare de 3.800 de lei. “O persoană fizică poate folosi până la trei tichete valorice pentru a cumpăra o maşină nouă iar pentru acestea (n.r. personae fizice) programul este nelimitat în timp ce pentru persoanele juridice există o limită de până la 200.000 de euro”, ne explică Dana Dănoiu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad. De acest program, poate beneficia proprietarul unui autoturism sau o persoană care intenţionează să dobândească de la proprietar tichetul valoric şi documentele aferente în vederea achiziţionării unui autovehicul nou. Lista producătorilor, a colectorilor validaţi precum şi alte informaţii privind participarea la Program pot fi obţinute accesând pagina web a AFM,  www.afm.ro.

Sursa: Observator.info

Autor: (S.R.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro