Stire

Prima duminică a Postului ? Duminica Ortodoxiei

20.02.2010 ⋅ 0 comentarii

Postul Paştilor, cel mai lung şi aspru, Postul Mare, al Păresimilor sau al Patruzecimii – se adresează curăţirii şi sfinţirii interioare. Purificarea spirituală şi trupească se face prin post, rugăciuni, milostenii, spovedanie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. Un Post a cărui coloană vertebrală e Însuşi Hristos ajuns la finalul misiunii scurtei Sale vieţi pământeşti, prin Sfânta Jertfă mântuitoare a Răstignirii. Un act unic, irepetabil, etern. Având icoana Sa în conştiinţă – nu numai în acest Sfânt Post – înfăptuim ceea ce de 2000 de ani se lasă aşteptat – Unitatea de Credinţă a tuturor creştinilor. Credinţa este una, precum Dumnezeu, precum Fiul, Mântuitorul nostru.  Prima săptămână a Postului se identifică – prin maxima importanţă – cu cea ultimă, a Jertfei – definind acel Alfa şi Omega al Postului Paştilor, 40 de zile ce închipuie postul ţinut de Hristos înainte de a-şi începe misiunea dumnezeiască. Intrăm în prima duminică a postului, numită şi „Duminica Ortodoxiei” – în care se prăznuieşte cultul sfintelor icoane. „Aceasta s-a aşezat prin hotărârea Sfântului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfântul Tarasie patriarhul Constantinopolului. Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfântul Sava din Roma, din partea papei Adrian. Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărât cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi până la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin râvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mâini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei. După tradiţia apostolică, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe când era ea în viaţă.” (Pr. Ilie Cleopa)Următoarele duminici ale Postului sunt Duminica a doua a Sf. Grigore Palama, a treia, Duminica Sf. Cruci, a patra, Duminica Sf. Ioan Scărarul, a cincea, Duminica Sf. Maria Egipteanca, a şasea, Duminica Intrării Domnului în Ierusalim, urmată de Săptămâna Patimilor.

Sursa: Observator.info

Autor: (F.R.Gh.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro