Stire

Peste 148 de arădeni şi-au cumpărat, deja, Dacii prin Programul Rabla

23.02.2010 ⋅ 0 comentarii

„Rabla“ şi-a pornit motoarele, începând cu data de 18 februarie 2010. Este vorba despre programul de reînnoire a parcului auto, iar noutatea anului 2010 este că puteţi să vindeţi voucherele pe care le primiţi la casare. Tocmai de aceea autorităţile au ţinut să ne avertizeze: „Aveţi grijă, ar putea apărea falsuri“.Dacă vreţi să cumpăraţi un bon valoric din programul Rabla asiguraţi-vă că are toate elementele de securiate: verificând voucherul cu o lampă fluorescentă veţi putea observa că în colţul din dreapta sus apare scris „original“. Tichetul este valabil până în 23 noiembrie 2010 şi poate fi folosit doar dacă este însoţit de certificatul de înmatriculare, de cel de casare şi de cel de radiere. „Din punctul de vedere al securităţii voucherelor noi nu am întâmpinat probleme. Am reuşit să avem la dispoziţie o bază de date cu cei care cumpără vouchere, iar când vin clienţii le verificăm înainte pentru a nu exista probleme“, ne-a declarat Mihai Verbiţă, proprietarul şi directorul general al concesionarului Dacia-Renault la Arad.Un voucher costă undeva între 10 şi 15 milioane de lei vechi la ora actuală. Acesta este deocamdată preţul pieţei, chiar dacă în ultima perioadă foarte mulţi români au dat anunţuri prin care fie vor să vândă, fie vor să cumpere vouchere.„Anul trecut am casat peste 27.000 maşini, dintr-un total de 60.000 de unităţi, cupoane, repartizate, dintre care 18.000 autoturisme Dacia, iar restul maşini de import. Anul acesta se conturează o creştere economică de 1,3%, astfel încât şi din acest motiv sperăm să fie mai bine”, a declarat Eugen Pistru, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.Programul Rabla din acest an permite persoanelor fizice şi firmelor să folosească câte trei tichete valorice, transmisibile, în valoare individuală de 3.800 lei, pentru fiecare maşină cumpărată. Fiecare tichet va fi primit pentru o maşină casată şi ulterior poate fi vândut/cumpărat la mica înţelegere. Pentru acest program au fost alocate, în 2010, fonduri totale de 228 milioane lei, bani din care statul va subvenţiona parţial achiziţia a 60.000 de maşini noi, odată cu operaţiunile de casare a unui număr similar de autoturisme mai vechi de zece ani.„De când s-a dat startul la acest program, avem deja un număr de 148 de clienţi care au plătit aconturile pentru achiziţionarea unei Dacii, iar alţi 180 de clienţi urmează să plătească aceste aconturi. În ceea ce priveşte partea de Renault, avem opt aconturi plătite, iar un număr de 40 de persoane vor plăti în viitorul apropiat“, ne-a mai declarat Mihai Verbiţă. De asemenea, acesta a mai specificat faptul că există pe stoc suficiente autoturisme pentru toţi cei interesaţi în cumpărarea unei maşini noi prin programul „Rabla“, spunând chiar că „dacă există o cerere de 10.000 de maşini, atâtea le vom pune la dispoziţie clienţilor“.Programul Rabla destinat tractoarelor, organizat în premieră în acest an, începând cu 20 martie, dispune de o sumă totală 100 milioane lei. Potrivit ghidurilor de finanţare a programelor de stimulare a parcurilor auto şi de tractoare, firmele cu datorii la stat sau care au primit sancţiuni de natură financiară nu pot cumpăra maşini sau tractoare prin intermediul acestui program.

Sursa: Observator.info

Autor: Anca Păscuţiu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro