Stire

Un profesor din Şiria e acuzat de părinţi că le-a bătut copilul

23.02.2010 ⋅ 0 comentarii

La doar câteva săptămâni de când o profesoară a fost acuzată că şi-a băgat o elevă în spital, un alt părinte aduce aceleaşi acuze unui alt cadru didactic. Laurenţiu Prială din Ineu acuză un profesor de limba română că i-a bătut copilul, acesta ajungând pe patul de spital. Acesta spune că incidentul ar fi avut loc la sfârşitul săptămânii trecute.  
Adrian, fiul ineoanului, are 13 ani şi învaţă la Şcoala Specială din Şiria.  Bărbatul povesteşte că „am doi copii gemeni şi amândoi învaţă la Şcoala Specială din Şiria. Vineri am fost chemat la şcoală că băiatul a fost bătut. L-am dus la spitalul din Ineu şi de acolo l-a trimis la Spitalul Judeţean unde a rămas internat pentru că era lovit la faţă în partea dreaptă. Copilul mi-a spus că o colegă l-ar fi pârât profesorului de limba română că a lovit-o şi i-a curs sânge din nas, drept pentru care acesta l-a bătut. Am discutat azi (n.r. ieri) cu profesorul respectiv când mi-am dus celălalt copil la şcoală şi mi-a spus că nu este adevărat că l-a bătut, că de fapt s-au bătut copiii între ei. După ce băiatul a ajuns la spital am anunţat poliţia din Şiria despre ce s-a întâmplat şi am înţeles că a şi fost un poliţist şi la spital să vadă ce s-a întâmplat.” Tatăl copilului spune că este hotărât să nu lase lucrurile aşa, drept pentru care ieri soţia sa a făcut o sesizare la Postul de Poliţie din Şiria. Situaţia nu a fost lămurită încă şi nu s-a stabilit dacă acuzele aduse cadrului didactic sunt adevărate, mai ales că atât instituţia de învăţământ, cât şi Inspectoratul Şcolar Judeţean susţin o altă variantă a faptelor. Camelia Tuduce Berar, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie a declarat că „mama elevului a depus astăzi plângere la postul de poliţie din Şiria. S-au demarat cercetările în acest caz şi dacă se dovedeşte că într-adevăr profesorul l-a agresat pe minor, în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care are nevoie acesta se trece la încadrarea juridică a faptei şi se vor lua măsurile care se impun.”
Inspectoratul Şcolar are o altă variantăDupă ce a aflat de bătaia de la Şcoala Specială din Şiria, Mirela Aldescu, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad a luat legătura cu directorul instituţiei de învăţământ, demarând o anchetă vizavi de ce s-a întâmplat. Aceasta ne-a explicat că din cele aflate până acum lucrurile nu s-au petrecut cum au povestit părinţii. „Doi băieţi au avut un conflict cu două fete – una din clasa a V-a, iar alta din clasa a III-a, iar mai apoi, în apărarea fetelor au sărit alţi doi băieţi. Profesorul acuzat de părinţi era în acea zi de serviciu pe şcoală. El nu a lovit niciun copil ci a intervenit pentru a-i despărţi pe cei patru băieţi. Se pare că băiatul în cauză a fost lovit de un alt băiat din ceilalţi trei. Înştiinţată de bătaie mama băiatului a venit la şcoală şi apoi a sesizat poliţia”, ne explică Mirela Aldescu. Inspectorul general spune că asemenea acuze au loc tot mai des, dar ca şi în acest caz ele nu sunt întemeiate. După finalizarea anchetei se va stabili cu exactitate care sunt adevăraţii vinovaţi.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro