Stire

Aurelia Bobocel pregăteşte cea mai mare expoziţie de pictură pe sticlă ?ncălzită din lume

24.02.2010 ⋅ 0 comentarii

După ce a intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare pictură pe sticlă, cunoscuta artistă Aurelia Bobocel pregăteşte cea mai mare expoziţie de pictură pe sticlă încălzită. Evenimentul este programat pentru joi, 4 martie, de la ora 17:00, la Sala Clio din Arad. Aurelia Bobocel este cunoscută în toată lumea pentru pictura unei icoane pe sticlă încălzită ce reprezintă „Cina cea de Taină”. Lucrarea a fost omologată în 2004, având dimensiuni impresionante - doi metri lungime şi 1,08 metri înălţime. Mai mult, în ediţia din acest an a Dicţionarului Enciclopedic şi personalităţilor române”, volumul 38 - „Personalităţile române şi faptele lor” - activitatea artistei Aurelia Bobocel apare prezentată de-a lungul mai multor pagini. La ora actuală artista numără peste 800 de lucrări: peisaje, flori, portrete şi icoane, în jur de 300 fiind înrămate. „Am foarte multe lucrări gata înrămate pe care vreau să le expun în cadrul expoziţiei de la Sala Clio. Sper ca la eveniment să participe şi persoanele abilitate pentru a confirma dacă expoziţia mea este cea mai mare din lume sau nu. Dacă nu se va întâmpla acest lucru vom cerceta noi dacă a existat pe undeva, în lume o expoziţie cu mai multe picturi pe sticlă arsă”, ne spune Aurelia Bobocel. 

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro