Stire

Motivaţia apărării: ?Nu suntem la circ, aici se vor trata probleme cu caracter şi de interes strict personal, nu public?

24.02.2010 ⋅ 0 comentarii

Unsprezece martori au fost citaţi pentru şedinţa de judecată de ieri, ce trebuia să înceapă în jurul orei 12. Datorită altei cauze de pe rol, şedinţa a debutat de abia la ora 13, prima acţiune fiind verificarea prezenţei martorilor. Dintre cei unsprezece, la apelul judecătoarei au răspuns în cele din urmă doar şapte. Şi în aceste condiţii, şedinţa s-a prelungit până spre orele serii. Imediat după prezenţă, avocatul primarului Gheorghe Falcă, Adrian Fanu-Moca, s-a ridicat şi a cerut „şedinţă secretă pentru a nu se creea speculaţii de presă datorită faptului că va depune mărturie soţia primarului”. Ideea a fost apoi preluată şi de către Cătălin Dancu, avocatul inculpaţilor Radu Vasil şi Francisc Demeter. „Au acces la dosar tot felul de indivizi, apar documente ce nu au legătură cu cauza (ultima excepţie de neconstituţionalitate ridicată, cea a unui Gheorghe Falcă dintr-o localitate din sudul ţării, nerecunoscută de apărare). Nu suntem la circ, aici se vor trata probleme cu caracter  şi de interes strict personal, nu public”, a spus Dancu, cel care a mai solicitat ca „după aceste declaraţii, dosarul să nu coboare în arhivă”. Judecătoarea a spus că nu are cunoştinţă ca acest dosar să fi fost consultat înainte, avocaţii revenind imediat la ideea secretizării şedinţei. „Ela Falcă ne-ar putea spune mai multe despre discuţii intime, noi cerem caracter secret pentru acest termen de judecată, cel puţin pentru soţie şi martori”, a spus avocatul Adrian Fanu-Moca. Primarul Falcă i-a şoptit atunci avocatului că cere secretizare doar pentru cei doi membri ai familiei sale: Ela Falcă şi Gheorghe Seculici.  Cei doi avocaţi au continuat apoi cu argumentele: „persoanele pot spune lucruri ce nu au legătură cu interesul public, dacă declaraţiile lor nu ar fi confidenţiale, nu am cere acest lucru”, a spus Cătălin Dancu. „În declaraţiile de până acum, nu am reţinut aspecte de natură intimă”, a spus procuroarea de caz. Avocatul Dancu, mai insistent, a revenit: „ cunoaştem discuţiile dintre familia Falcă şi clienţii mei, sunt de ordin personal, noi le ştim. Le-am sugerat clienţilor mei să nu spună tot la Parchet, ci doar în faţa instanţei. Noi vrem să vă spunem tot adevărul, să ştiţi tot. Ştim lucruri care până acum nu au fost spuse”,  şi-a încheiat Dancu pledoaria pentru restricţionarea accesului publicului la şedinţa de judecată. În cele din urmă, judecătoarea a admis cererea avocaţilor apărării, invocând articolul 290 din codul de procedură penală, unde la alineatul doi se precizează că: „dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau vieţii intime a unei persoane, instanţa, la cererea procurorului, a părţilor ori din oficiu, poate declara şedinţa secretă pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei”  Şi declaraţiile primarului au devenit...secretePrimul martor audiat a fost Alexandra Braica, în mandatul 2004-2008 consilier municipal din partea PSD. Braica a fost chestionată peste jumătate de oră, în urma ei intrând Ela Falcă. După o oră şi un sfert, a fost chemat în sala de judecată şi Gheorghe Seculici. Soţia primarului nu a dorit să facă declaraţii, la fel cum nu a dorit nici primarul Gheorghe Falcă să răspundă la întrebarea „ce idee susţin argumentele de ordin personal care au fost invocate”. Falcă s-a limitat la a spune că şi acestea ţin de registrul personal, deşi un argument de genul „am apreciat că preţul casei este prea mare, dar după un timp, la insistenţele soţiei, am acceptat să efectuez tranzacţia”,  fusese deja invocat la şedinţa de judecată precedentă, din 3 februarie. Argumentele apărării au fost însă reluate de către Gheorghe Seculici şi avocatul Adrian Fanu-Moca. „Argumentele s-au referit la discuţiile avute în famile, între domnul şi doamna Falcă, discuţii private. Cred că instanţa a procedat corect eliberând sala, pentru a avea loc aceste discuţii într-un cadru restrâns. Cred că ele nu interesau opinia publică, fiind vorba de discuţii private pe care cei doi le-au avut legat de acest schimb”, a spus Gheorghe Seculici. Socrul primarului a fost întrebat în timpul audierii “de consultanţa pe care am dat-o din punct de vedere profesio-nal legat de modificările aduse imobilului (de pe strada Caragiale, n.r.). La vremea respectivă nu acordam astfel de asistenţă familiei Vasil, am avut mai puţine colaborări profesionale până în acel moment, atunci am acordat această consultanţă Elei Falcă, ea avea atunci mai puţină experienţă şi se ocupa de modificarea acestei case”, a conchis Gheorghe Seculici.  În exclusivitate, avocatul Adrian Fanu-Moca ne-a declarat că a fost solicitată secretizarea şedinţei “întrucât urma să depună mărturie soţia şi socrul primarului, mai ales pentru mărturia doamnei Falcă. Urmau să fie discutate aspecte care vizau discuţii din familii, chestiuni intime.” Mai exact, urmau să fie spune “anumite amănunte din discuţiile contradictorii care au avut loc la un anumit moment, e dreptul lor la viaţă de familie şi viaţă privată”, a conchis avocatul Fanu-Moca, adăugând că secretizarea discuţiilor nu va mai fi cerută şi la alte înfăţişări ale procesului. Următoarele etape ale procesului “Fabrica de zahăr” vor fi tot audieri de martori, în rechizitoriu fiind propuşi nu mai puţin de 39.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro