Interviu - Camelia Tuduce-Berar, ofiţer relaţii publice şi purtător de cuvânt al IPJ Aradn Soţie, mamă, om de presă, ofiţer în cadrul IPJ. Mii de articole scrise, două cărţi publicate, jurnalist şi absolvent al facultăţii de drept – specializarea jurist cu licenţa la Academia de Poliţie – a îmbrăcat uniforma în urmă cu 8 ani. A lucrat doi ani la Compartimentul de Proximitate demonstrându-şi capacitatea specială de a se mobiliza, de a şti să comunice perfect cu cei din jur. În aceste condiţii, compartimentul condus de CTB (semnătura de presă) a fost evaluat cu punctaj maxim de către specialiştii elveţieni, cei care au şi înfiinţat acest serviciu, obţinând locul I pe ţară. De 6 ani este ofiţer pe relaţii publice şi reprezintă imaginea publică a poliţiei Arad prin funcţia de purtător de cuvânt. A ţinut la această imagine care azi, iată, oferă aspectul unui om integru, bun coleg, un adevărat perfecţionist al profesiei, un om care ÎNVAŢĂ în fiecare zi.
- Camelia Tuduce-Berar: soţie, mamă, om de presă, jurist, poliţist. Cum se împacă între ele toate aceste profesii dificile?- Fac ceea ce-mi place. Acesta este secretul oricărei realizări, fie că e vorba de familie sau în plan profesional. Răspunzând la întrebare, dacă în familie există înţelegere atât între noi, maturii, cât şi din partea copilului - vizavi de activităţile noastre profesionale - atunci lucrurile merg bine de la sine. Copilul meu este mândru de părinţii săi, de munca lor şi, evident – de mine – mai ales că mă vede şi la televizor. Tot ce îmi doresc şi nu pot să fac este faptul că nu pot sta cu familia, cu copilul meu atât cât mi-aş dori. El este oglinda mea. Este pasionat de arhitectură pe calculator, deci nici vorbă să ne calce pe urme. Prin natura meseriei mele nu există timp liber, nici chiar concediul nu mă absolvă total de sarcinile de serviciu. Oriunde aş fi, telefonul trebuie să rămână deschis.
- Există vreo legătură între activitatea de presă şi cea de poliţie?- Da. Pentru mine trecerea asta a fost mai uşoară, deşi unora le pare dificilă. Normal că există o punte de legătură între cele două meserii; ambii, atât ziaristul cât şi poliţistul lucrează în slujba cetăţeanului. Primul informează, celălalt îi apără drepturile. Au fost însă multe aspecte noi cu care a trebuit să mă obişnuesc din mers. Munca de poliţist nu este statică, iar dinamismul care se cere aici şi care mă defineşte m-a ajutat din plin. În plus sunt o fire ambiţioasă, hotărâtă şi muncitoare.Altfel nu aş fi rezistat. De 6 ani sunt purtător de cuvânt; cred că numai eu şi Ciocan de la Bucureşti mai suntem atât de longevivi! 
- Dacă în presă ai fost concepută ca un om deosebit de serios şi meticulos, obişnuit cu libertatea de exprimare, cum se regăsesc acestea în lumea uniformelor? - Spre surprinderea multora, după demilitarizarea instituţiei, poliţiştii au devenit funcţionari publici cu statut special, astfel că nu s-au mai regăsit multe dintre constrângerile de până atunci. Sigur, munca de jurnalist m-a ajutat mult în meseria de acum, dar nu există constrângeri cu privire la libertatea de exprimare! În plus, Capricornii (zodia Cameliei) sunt caracterizaţi prin seriozitate, sensibilitate şi stabilitate. Când am pus piciorul în poliţie, colegii m-au privit oarecum ciudat. Veneam dintr-o lume cu totul opusă – presa. Am învăţat mult, am muncit enorm şi am dovedit calităţi care mi-au atras simpatia şi încrederea tuturor în mine şi în felul în care îi reprezint. - Fără intenţia de a jigni, funcţia de purtător de cuvânt pare deseori depersonalizată; o muncă importantă pe care alţii o marginalizează într-un comunicat de presă anost. Nimeni nu aşteaptă comunicate de geniu, dar sunt purtători de cuvânt care ştirbesc prin neprofesionalism şi atitudine ostilă imaginea instituţiei pe care o reprezintă. Spun asta pentru că sunt destui care se fac de râs prin modul de redactare a comunicatelor sau pur şi simplu nu pot susţine decent o conferinţă de presă!- Conducerea poliţiei române pune un accent deosebit pe funcţia de comunicatori. Sigur, nu toţi avem abilităţi de comunicare – chestii deloc simple pentru că se adresează oamenilor, publicului larg, presei. Fiecare are percepţia lui, dar PR trebuie să le îmbine  armonios pe toate şi să prezinte o ştire, un comunicat la modul profesionist, bine documentat şi impecabil prezentat. În ceea ce ne priveşte, este foarte importantă relaţionarea dintre instituţia noastră şi comunitate şi acest fapt presupune calităţi deosebite. Cu ele te naşti, le dobândeşti şi le perfecţionezi pe parcurs. Pe lângă asta, trebuie să-ţi placă munca pe care o faci, să fii cu totul implicat şi atunci n-ai cum să nu te împlineşti profesional. E satisfacţia supremă cu care rămâi pe toată viaţa. Cred că nu e depăşit dacă spun că vin cu plăcere la lucru. Fiecare zi aduce învăţătura şi noutăţile ei.
- Te-a ajutat munca de presă în cea de poliţie?- Da, mult. Pasul făcut spre poliţie îl consider un progres. O evoluţie clară pe linie profesională. Este o muncă de relaţionare cu societatea civilă şi totodată am putut să-mi îmbogăţesc cunoştinţele pe linie socială, domeniul meu în presă. Am lucrat mult pe schimbarea percepţiei asupra imaginii purtătorului de cuvânt şi modalitatea de comunicare cu mass media, ştiind personal ce presupune acest lucru. Pe lângă aceasta, comunic cu societatea civilă, ONG-uri, cetăţeni cu diferite probleme. Sunt extrem de minuţioasă în redactarea informaţiei. Am transformat orice eveniment într-o ştire corectă şi bine informată şi am contribuit la modernizarea site-ului poliţiei prin introducerea de informaţii utile, rubrică de comunicare directă cu cetăţenii, în încercarea de a apropia cât mai mult relaţia de comunicare dintre noi şi cei dinafară. Pe de altă parte, nu am fost menajată deloc din momentul intrării în poliţie. Am lucrat la dosare, chiar penale şi aşa am trecut prin diverse etape, toate dificile dar plăcute ale muncii de poliţist. 
- Regrete legate de aceste meserii trecute şi... prezente? - Nu am regretat niciodată nimic din ceea ce am făcut până acum.
- O idee modernă despre femeia-poliţist- Este un bun coleg şi profesionist, fără a se (mai) face diferenţa între femei şi bărbaţi. Am colege care lucrează pe judiciar, ordine publică, la criminalistică sau care lucrează jos la arest. Imaginea perimată a doamnei de la ghişeul de buletine sau contabilitate a expirat. Femeia-poliţist este un model atât pe plan profesional cât şi familial. În poliţie nu stai dacă nu-ţi place munca pe care o faci. Nu se stă pentru salarii – care sunt destul de modeste faţă de riscul pe care-l avem. Numai în ultimii ani au murit 8 poliţişti arădeni în timpul misiunii!
- Un cuvânt despre presă...- Rămân la ideea că nu orice se poate publica. Transparenţa trebuie să aibă o limită al cărei scop nu poate fi decât moral şi preventiv, iar exemple sunt destule. Aduc în atenţie faptul că este total neprofesionist să publici numele unui martor sub acoperire, doar aşa, ca să te dai mare, (ne)ştiind că faci un rău imens. Dar despre asta, cu altă ocazie.
- Ai scris o carte de interviuri cu personalităţi interesante, apoi o alta intitulată „Aproape”. Ce urmează? - Sigur, timpul este extrem de comprimat şi nu mă lasă să fac ce mi-aş dori, dar scrisul va face parte întotdeauna din viaţa mea. Când voi avea terminat noul volum voi dezvălui şi subiectul cărţii. Deocamdată sunt interesată de reeditarea revistei noastre interne, „Arpolis”, un fel de interfaţă a instituţiei noastre, o oglindă a muncii de zi cu zi care nu se vede...
- O explicaţie privind (încă) percepţia negativă a cetăţenilor asupra imaginii poliţiei sub aspectul corupţiei, fenomen de ansamblu a societăţii româneşti ce a cuprins – pe alocuri – şi instituţia poliţiei, departe de a fi integră.- Mentalitatea oamenilor este cel mai greu de schimbat. Şi poliţiştii sunt oameni, iar cei care greşesc sunt pedepsiţi; noi mediatizăm cazurile de corupţie spre deosebire de alte instituţii care-şi ascund  problemele de acest gen. Se generalizează însă şi asta e extrem de deranjant. Câţi ştiu ce presupune munca unui poliţist anonim, nopţi şi zile de pândă, munca în faţa unui dosar până la căderea nopţii, strângerea de probe – totul pentru o soluţie corectă şi obiectivă.
- Aţi avut parte de multe vizite făcute de colegii dinafară. Ce impresie şi-au făcut despre munca poliţiei române, arădene, în special? Există un model de poliţist?- Avem strategii de cooperare cu mulţi colegi din ţările vecine. Pot spune că în vizitele pe care le-au făcut s-au arătat plăcut surprinşi de rezultatele noastre, în condiţiile încă modeste pe care le avem din punct de vedere al dotării cu materiale specifice muncii de poliţie. Acum se lucrează la nivel de IGP la un plan de modernizare şi dotare a poliţiei în vederea eficientizării muncii. Nu cred că există un model anume de poliţist.
- Minusul actual al poliţiei arădene - Deficitul de personal. Suntem cu 170 de poliţişti în minus faţă de cât ar trebui să avem în momentul de faţă, vizavi de volumul de muncă. Apoi, cel mai important lucru pentru toţi este schimbarea mentalităţii – atât a oamenilor cât şi a lucrătorilor de poliţie. În ceea ce ne priveşte contează totul, modul cum îţi porţi uniforma, cum răspunzi când ţi se cere o informaţie, cum rezolvi/soluţionezi o plângere. Aceasta presupune existenţa unui profesionalism... moral care duce cu sine creşterea încrederii şi respectului cetăţeanului faţă de această instituţie.
- Gânduri pentru 2010 - Îmi doresc sănătate şi putere de muncă -  ştiind că astfel voi duce la bun sfârşit tot ceea ce-mi propun pe plan profesional şi personal.

Sursa: Observator.info