Stire

Ţigări şi alcool de zeci de mii de lei confiscate din ?vamă?

25.02.2010 ⋅ 0 comentarii

Poliţiştii arădeni au demarat acţiunile anunţate la sfârşitul săptămânii trecute, de verificare a magazineor de tip duty-free, confiscând ţigări şi alcool în valoare de zeci de mii de lei. Astfel că în cadrul primelor acţiuni de acest gen au fost depistate şi  confiscate 240.605 pachete de ţigarete de diferite mărci şi 29 litri de alcool. Valoarea totală a  produselor depistate în duty - free-uri se ridică la  51.360 lei, iar valoarea amenzilor aplicate cu ocazia acestor controale de către oamenii legii este de 43.300 lei.Camelia Tuduce Berar, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului judeţean de poliţie a declarat că „După intrarea în vigoare a Ordinului Ministrului Finanţelor Publice în data de 15 februarie, prin care produsele din tutun şi băuturile alcoolice au fost excluse din lista mărfurilor ce pot fi vândute în regim dutty-free, poliţiştii arădeni au organizat zilnic acţiuni pentru verificarea legalităţii comercializării şi achiziţionării de ţigarete şi băuturi alcoolice din magazinele duty-free, precum şi a transferului de astfel de produse. Echipe comune de poliţişti, poliţişti de frontieră, comisari ai Gărzii Financiare şi reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale a Vămilor vor participa zilnic, la astfel de controale şi în perioada următoare. De asemenea poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, Poliţiei Rutiere şi Poliţiei de Ordine Publică, în colaborare cu specialişti din cadrul structurilor cu care se colaborează, verifică zonele unde se comercializează produse provenite din magazinele duty-free (târguri, pieţe, oboare), iar pe căile rutiere organizează filtre, în vederea descoperirii transporturilor ilegale de ţigări şi alcool. „

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro