Revenim la tragedia de la Sânmartin. Petru Tănase (11 ani) al 9-lea din cei 18 copii ai familiei Pricop şi-a luat zilele spânzurându-se în grajdul umilei sale case. Gestul a rămas de „neînţeles” pentru familie, comunitate, pentru toţi cei care au aflat despre acest caz. Aceeaşi întrebare fluturată pe buzele tuturor –  cum poate să-şi facă loc ideea morţii în mintea unui copil de numai 11 ani, ce l-a determinat să-şi ia viaţa într-un mod atât de crunt?! Dar care sunt şi ce au făcut autorităţile pe linie socială care ar fi trebuit să monitorizeze situaţia unei familii atât de numeroase la care se mai adaugă şi... copiii copiilor mari, în total vreo 24 de persoane înghesuite într-o căsuţă de chirpici?! 
Pe 6 februarie Petrică – băiatul care muncea pe rupte pentru familia sa, atât în propria „gospodărie” cât şi prin sat - şi-a pus capăt zilelor după ce a spus că va pleca „undeva departe”, dorindu-şi (prima şi ultima dorinţă) să fie plâns de familie. E singura dată, poate, când familia-i atât de pestriţă la nume a plâns pentru Petrică. În rest, copilul se scula cu noaptea-n cap, zi de zi, indiferent de anotimpurile puţine pe care le-a trăit. Nu a avut parte de nimic bun în scurta sa viaţă, îa afară de muncă, sărăcie, lipsuri şi umilinţă. Aşa era privit pe stradă, unde scăpa uneori la un mic fotbal, ciufulit de copiii care-l priveau ca pe un „slugoi sărăntoc şi prost la învăţătură”... Deşi prezentă în sat de peste 14 ani, timp în care s-au născut atâţia copii, familia nu a intrat niciodată în vederile sociale ale primăriei.  Cui îi păsa de „nenorociţii ăia cu 18 prunci?!” – nimănui. Nu a interesat pe nimeni vreodată ce se întâmplă în acea casă unde nu era greu de bănuit că sunt extrem de multe probleme, de la lipsa unei pâini pe masă, a îmbrăcăminţii, rechizitelor, probleme de sănătate, intimitate, de educaţie şi conduită socială. Compartimentul Social ar fi trebuit să se autosesizeze şi să monitorizeze familia din toate punctele de vedere, inclusiv obligarea părinţilor la consiliere familială. Nu se poate să faci atâţia copii fără să le asiguri un minim de educaţie şi condiţii de creştere normală. A locui toţi 20 într-o cameră e un lucru normal?! Dar a mai aduce şi copiii copiilor mari, cu mame şi taţi?!...Mama şi tatăl lui Petrică se/ ne întrebau îndureraţi „de ce a făcut Petrică asta, când doar se înţelegea bine cu toţi fraţii, îi iubea pe toţi, inclusiv pe aia mică de două luni după care era topit?!” Oare aceşti oameni erau cu totul orbi? A pune un copil la muncă grea de la o vârstă atât de fragedă – Petrică lucra deja de câţiva ani prin gospodărie, făcând treburi bărbăteşti! – a-l trimite prin sat la curăţat grajduri, a-l lăsa să taie lemne, să care apă, să dea la animale, să rânească, etc. nu înseamnă a-ţi bate joc de copilăria de care nu a avut parte nici măcar O ZI?! Asta nu aduce a cruntă exploatare?! La vârsta asta un copil este dator să înveţe, să primească îngrijire şi educaţie, ocrotire în familie. Petrică, săracul, a văzut asta doar la alţi copii şi în alte familii, niciodată, însă, în familia lui... A muncit acasă, la alţii, iar la şcoală, ajungând în ciclul gimnazial (trecerea e dificilă pentru toţi) nu a mai puut face faţă şi aici... Prea multă trudă, prea multe probleme existenţiale pentru un băieţaş de 11 ani. Copilăria i-a fugit din grajduri, lăsându-l murdar şi (nevăzut) trist, cu multe dorinţe ascunse într-un suflet necăjit şi atât de timpuriu obosit. Vă mai miraţi de ce s-a spânzurat Petrică, de ce moartea şi-a făcut loc într-un suflet de copil atât de chinuit?! Oricum, în momentul în care şi-a anunţat „plecarea”, copilul a fost cel mai matur om din casă!  
Vinovaţii „ fără vină”          Revenim la autorităţi. Serviciul Social al primăriei Macea prin referentul social Florica Sferdian e cu sufletul împăcat. „Noi am acordat un ajutor social de urgenţă familiei Pricop pentru înmormântare, respectiv, sicriu, coroană, cheltuieli la medicina legală. În ceea ce priveşte ajutorul social, familia nu beneficiază de acest drept pentru că nu se încadrează în baremul stabilit de lege pentru acordarea acestui ajutor. Venitul constă numai în alocaţii: două alocaţii a câte 2 milioane lei fiecare, alocaţia complementară de 80 de lei, 6 milioane indemnizaţia de naşteri şi nouă alocaţii a câte 430 lei la care se adaugă salariul tatălui aflat în concediu paternal. Acum au depus cerere pentru ajutor de lemne.” Aceasta este imaginea socială de ansamblu pe care o familie cu 18 copii plus „alţii”a lăsat-o autorităţii sociale din primăria de care aparţine - „nu am ce să le fac! – a   spus imediat după tragedie primarul Mercea – noi i-am ajutat cum am putut, de fiecare dată, deşi legal nu beneficiază de ajutor social. Ce să le facem noi toţi, întreaga comunitate?! Toţi avem probleme! Nu trebuiau să facă atâţia copii şi pe urmă să-i chinuie!”                     De la Direcţia pentru Protecţia Copilului am fost informaţi că „în urma acelui eveniment şi a vizitei la domiciliu s-a constatat că doi dintre copii au fost mai afectaţi de tragedie, copilul care l-a scos din spânzurătoare şi cel care l-a transportat pe decedat în casă. În acest sens familia a primit o invitaţie de consiliere psihologică pentru aceşti doi copii, iar mama s-a obligat că-i va aduce la noi de fiecare dată când i se va cere acest lucru, copiii fiind integraţi într-un program de consiliere ce va continua atât timp cât va fi necesar. În rest, ancheta făcută de noi a demonstrat că, în general, atmosfera în familie este pozitivă, fraţii se înţeleg între ei, la fel şi părinţii, iar relaţia părinţi-copii este bună.”Ce să înţelegi, atunci, că Petrică s-a spânzurat de bine ce-i mergea?! Păi tot aşa ni s-a spus şi nouă - că toţi îl iubeau, părinţii, fraţii, şcoala, chiar şi oamenii la care lucra alături de fratele său - pe la grajduri, fân, etc. Nimeni nu a scos un cuvânt despre sărăcie, mizerie, muncă exorbitantă pentru un copil, lipsa copilăriei., a bucuriei jocului, atenţiei pe care trebuie să-i dai fiecărui copil, a priorităţilor impuse de personalitatea în formare. Oare Petrică nu a avut nimic în minte şi pe suflet atunci când s-a sinucis?! Nu ştim cât de benefice vor fi acele şedinţe de consiliere psihologică îndreptate spre cei doi copii – apropo, erau programaţi pentru începutul acestei săptămâni, dar mama nu i-a adus aşa cum a promis! – dar parcă mai abitir era nevoie să se discute cu părinţii... Altfel, ideea noastră absurdă că tragedia sinuciderii unui copil ar fi declanşat anchete peste anchete – a căzut moartă. Într-adevăr, vorba lumii, „la atâţia copii, nu se simte!”   

Sursa: Observator.info