Stire

Belei părăseşte arestul. Locotenetul lui Rohozneanu, judecat ?n stare de libertate

02.03.2010 ⋅ 0 comentarii

Audierea de ieri a lui Belei în procesul Clanului Împăratul a avut un deznodământ favorabil în ceea ce-l priveşte reuşind ceea ce încearcă de mai bine de un an: să fie cercetat în stare de libertate. Procesul a fost reluat cu audierea „locotenentului” lui Uţu singurul dintre inculpaţi care nu şi-a susţinut cauza în faţa judecătorului, acesta fiind transportat când la Spitalul Penitenciar Colibaşi, când la Jilava din cauza stării de sănătate precare. Gheorghe Belei a acuzat probleme de sănătate încă din momentul reţinerii de către anchetatori, tot starea de sănătate fiind şi motivul pentru care nu a fost prezent prea des la înfăţişările din proces.  Încă de la începutul şedinţei de judecată Uţu a fost cel care a declarat în faţa judecătorului că Belei este „catastrofă”, din punct de vedere al sănătăţii, cei doi împărţind aceeaşi celulă. În timpul audierilor Belei a declarat că este prieten doar cu Uţu pe care îl cunoaşte de 20 de ani, cu Fizi şi cu Edy Naposim care a fost bodyguard la localul lui de pe ştrand. În ceea ce îi priveşte pe orădeni, acesta a spus că îi cunoştea pe doi dintre ei de la ziua unui prieten, iar pe cel de al treilea l-a cunoscut cu ocazia unei deplasări la Oradea. De asemenea fiind audiat cu privire la acuzaţiile care i se aduc Belei a declarat că „nu am fost niciodată adeptul scandalului. Sunt un om paşnic.”  În legătură cu scandalul de la „Godfather”, localul viitorului său ginere, Belei a declarat că s-a uitat personal pe filmările din noaptea respectivă şi nu apare nicăieri tâlhăria lui Naposim acuzat că a luat un lanţ de aur de la gâtul uneia dintre părţile vătămate. La un moment dat i s-a făcut rău, drept pentru care după pauză apărătorul său a depus o cerere prin care clientul său să fie cercetat în stare de libertate datorită stării de sănătate. Procurorul DIICOT a fost de acord cu această cerere, astfel că ieri după masă Belei a primit vestea judecării sale în stare de libertate. În schimb nu are voie să părăsească localitatea şi trebuie să se prezinte în faţa instanţei de fiecare dată când este chemat.

Sursa: Observator.info

Autor: Ana Maria Cantea ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro