Stire

Motivaţia bătr?nului violator din Nădlac

05.03.2010 ⋅ 0 comentarii

Ieri, singura cauză cu minori a Tribunalului Arad s-a consumat în sala de şedinţă 104, preşedinte de şedinţă Boşca-Matiş Carmen. Cauza 2, Dosar 443/108/2010 ( 918/2010) din 20.01.2010 – „Ştefănoaie Constantin vs.Cruceanu Mihaela şi alţii. Obiect – violul (art.197 C.P.) menţinerea arestării preventive”. De data aceasta, bătrânul violator a compărut în faţa instanţei, păstrându-şi, însă, aceeaşi atitudine de „victimă” a unor acuzaţii nefondate venite din partea reclamanţilor. Pe scurt, omul de 87 de ani nu a recunoscut nimic din acuzaţiile care i s-au adus cu privire la viol asupra unei persoane minore. Cauza având caracter special a fost amânată pentru partea a doua a dezbaterilor, respectiv ora 11.15, oră la care deţinutul Ştefănoaie Constantin a ajuns la Tribunal, adus de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă. În momentul în care s-a strigat Cauza 2 – lumea din sală a fost evacuată, şedinţa fiind declarată secretă. Dacă la primul termen Ştefănoaie nu a fost prezent din cauză că citaţia nu a ajuns la timp la penitenciar, ieri, inculpatul octogenar a fost introdus în sala de judecată - încătuşat şi încadrat de mascaţi. Din acel moment şedinţa s-a desfăşurat cu uşile închise şi a ţinut aproape două ore. Iată ce au declarat părinţii minorei violate după terminarea şedinţei: „Noi am prezentat instanţei pretenţiile noastre – prin apărător - şi ne-am constituit şi parte civilă în acest proces. Am detaliat motivul pretenţiilor noastre (40.000 euro, plus cheltuielile legate de spitalizarea fetei) toate interesând trauma psihică şi fizică a fetiţei noastre. Copilul a fost supus doi ani la rând la tot felul de perversiuni vizuale şi tactile, după care, anul trecut, micuţa a fost violată, în urma actului sexual rezultând o sarcină. În tot acest răstimp, fetiţa a stat sub ameninţare şi presiune psihică fiind obligată să ţină ascuns tot ce a văzut şi simţit. Aşa cum am înţeles şi din discuţiile cu psihologul, copilul va rămâne cu traume adânci, unele ireversibile, legate atât de nenorocirea prin care a trecut dar şi impactul cu şcoala, întreaga comunitate – după ce s-a reîntors acasă şi printre colegii de clasă. Sarcina pe care a dus-o timp de peste patru luni a afectat-o enorm, iar despre suferinţele prin care a trecut până a avortat nici nu vrem să mai aducem vorba. Într-un cuvânt, considerăm că fetiţa noastră a suferit traume grele pe care nu le va putea repara nimeni, nici chiar noi ca părinţi. Oricum, şi în familia noastră s-au produs anumite transformări, în sensul că au fost afectaţi şi ceilalţi copii, pentru că nu s-a putut ascunde ceea ce s-a întâmplat cu sora lor, mai ales când au văzut-o plângând şi au auzit discuţiile noastre.”
„Am fost partenerul ei de joacă!”Am fost extrem de interesaţi de mărturia bătrânului Ştefănoaie cu privire la acuzaţiile care i se aduc. Dar, aşa cum am anticipat, violatorul recidivist nu şi-a recunoscut fapta. „Spovedania” sa a frizat inocenţa cu care un bătrân (ne)putincios s-ar fi jucat cu nişte fetiţe jocuri de societate. Iată ce declară mama fetei violate, citând cuvintele bătrânului: „Nu recunosc nimic din acuzaţiile care mi se aduc. Fata venea la mine ca semn al unei prietenii sincere şi era însoţită atât de fraţii ei cât şi de alte fetiţe cu care era prietenă. Eu am fost prieten cu aceste fetiţe şi ele mă tratau ca pe un partener de joacă. Iar dacă fetiţa respectivă s-a întâmplat să vină singură sau să rămânem numai noi doi, eu nu i-am făcut niciun rău. M-am jucat cu ea diferite jocuri de societate, atât. Eu mă consider total nevinovat, aşa cum am spus de la bun început când mi s-au adus primele acuzaţii. Totodată, cer ca dacă voi fi găsit vinovat să primesc pedeapsa cu suspendare având în vedere că sunt bolnav şi nu mai am mult de trăit!”  Instanţa l-a întrebat pe bătrân dacă este de acord cu pretenţiile formulate de partea vătămată prin părinţii acesteia. Omul a fost de acord: „da, accept să plătesc eşalonat, în funcţie de posibilităţi”. Evident, nu se justifică logica acestui accept – dacă omul îşi susţine atât de vehement nevinovăţia. Mai departe, bătrânul a dat în bâlbâială. Cauza a fost amânată pentru data de 18 martie a.c.
*                     *                         * 
Sigur că argumentaţia lui Ştefănoaie e spulberată total din momentul sosirii rezultatelor medico-legale care certifică indubitabil calitatea de autor al sarcinii minorei. De-aici încolo va decide doar legea. În ceea ce priveşte partea vătămată, lucrurile rămân complicate. Copilul este în continuare traumatizat. Un calcul simplu arată că din luna noiembrie 2009 de când a aflat că este gravidă în...patru luni şi până ieri, o fetiţă de 11/12 ani a trecut prin toate nenorocirile posibile. De la traume mai vechi, „din clasa a patra s-a legat de mine...” şi până ieri, fetiţa a trecut prin toate ruşinile şi şocurile posibile: şocul primirii veştii că este însărcinată, vestea care a înconjurat pe loc întreaga comunitate, presa locală şi ziarele de scandal naţionale, internetul; plimbările prin Arad pe la medici, Protecţia copilului (care nu a fost prezentă în sala de judecată!) spitalul Matern, două săptămâni de chin în care i-au fost provocate durerile naşterii, avortul propriu-zis, întoarcerea la şcoală, colegi bârfitori, părinţii care nu-şi mai lasă copiii în preajma fetiţei şi acum sala de tribunal, instanţa şi reîntâlnirea la mai puţin de un metru de violator... Parcă e prea mult pentru un om, darămite pentru un copil ...Probabil că, nemaiexistând alte probe în dosar, cauza se va finaliza curând, pecetluită cu o sentinţă. Care va fi aceea se va vedea. Dacă ar fi posibilă şi o menţiune din partea opiniei publice – pe lângă incalificabilul comportament al bătrânului, următorii vinovaţi sunt părinţii.

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R. Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro