Stire

Peste 600 de rable casate la Arad

08.03.2010 ⋅ 0 comentarii

Piaţa neagră a scăzut drastic preţul tichetelor obţinute de arădeni de la REMAT în schimbul rablelor, speculanţii reuşind să-i păcălească mai ales pe pensionari.Speculanţii au profitat de moment şi şi-au făcut stocuri de vauchere, pe care le-au cumpărat la un preţ cât mai mic posibil, iar acum încearcă să le revândă la preţuri mai mari. Un tichet în valoare de 3.800 de lei, obţinut în schimbul unei maşini vechi trimise la casat, este vândut pe piaţa neagră la preţuri cuprinse între 400 şi 1.500 de lei. Bişniţarii insistă mai ales pe lângă vârstnici, care nu au suficienţi bani pentru a-şi cumpăra o maşină nouă, cu tichetul valoric obţinut şi care, din cauza pensiilor mici, cedează primii. „Nu putem oferi mai mult de 1.500 de lei. Nu cumpără nimeni tichetul la valoarea lui reală. Dacă am face asta, noi ce am mai avea de câştigat? O să le revindem cu 2.000-2.500 de lei“, a precizat Adrian N., un arădean care se ocupă cu achiziţionarea de taloane.Rubricile de vânzare/cumpărare din ziare s-au umplut de anunţuri în care sunt scoase la vânzare  tichetele obţinute de la REMAT, în schimbul maşinii vechi. „Vând două vouchere, 2.100 de lei bucata. Ultimul preţ 1.800 de lei“, este un anunţ la rubrica „Diverse“. După negocieri, proprietarul a lăsat din preţ la 1.700 de lei şi a precizat că mai poate să facă rost şi de alte tichete valorice.“Nu-mi iau maşină. Vreau să vând tichetul, însă nu vreau să îl las la mai puţin de 3.000 de lei. Un bişniţar mi-a oferit 500 de lei, dar e bătaie de joc. Dacă valoarea lui e de 3.800 de ce să îl las mai ieftin? Ar trebui să se modifice legea şi să nu se poată vinde mai ieftin decât valoarea lor”, a declarat O. Micu. Acesta a mai precizat că nu are bani să-şi cumpere maşină nouă şi nu îndeplineşte condiţiile cerute de unităţile financiare pentru un contract de leasing.În altă ordine de idei, societăţile de colectare au fost luate cu asalt de către arădenii ce au dorit să scape de rable. Peste şase sute de rable au fost date la casat de către arădeni, de la începutul programului de reînnoire a parcului auto din acest an. Volumul mare de autovehicule scoase din uz a făcut ca anagajaţii centrelor de colectare a fierului vechi să lucreze până seara târziu, astfel încât nimeni să nu fie nevoit să aştepte cu zilele până la predarea maşinii.După două săptămâni în care s-a muncit la foc continu, centrele de colectare din Arad au tras linie şi ne-au spus că au eliberat peste şase sute de vouchere urmând ca în cel mai scurt timp să primească alte serii.„Sperăm ca pe săptămâna viitoare să ni se aloce încă o serie, cel puţin de tichete pentru că cererea este foarte mare. În acest moment avem în curtea centrului patru sute de autovehicule şi nu mai preluăm altele până la primirea de noi tichete”, ne-a explicat secretara unui astfel de centru.Volumul mare de autovehicule le-a dat de muncă şi anagajaţilor centrelor de colectare care se ocupă de dezmembrarea maşinilor, stivuirea anvelopelor, recuperarea uleiului şi a bateriilor, pentru ca în cele din urmă caroseria să ajungă un pachet de fier ce va lua drumul oţelăriei. Potrivit datelor furnizate de aceste centre, în anii trecuţi se casa în medie o sută de autovehicule pe tot parcursul anului.

Sursa: Observator.info

Autor: Anca Păscuţiu ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro