Când am publicat profilul „Aurel Ardelean”, am primit nenumărate telefoane de reproş, ba chiar mâhniri exprimate de prieteni sau doar de arădeni şi nu numai, prin care se sublinia un fapt ştiut chiar şi de copiii de grădiniţă şi anume că toate atacurile împotriva mea şi a Universităţii „Aurel Vlaicu” sunt finanţate de rectorul Universităţii private „Vasile Goldiş”. Este ştiut că universitatea privată arădeană are puţini, chiar foarte puţini studenţi la Arad, desfăşurându-şi activitatea în filiale începând cu Sebiş, Salonta, Chişineu Criş, Marghita, Satu Mare, Vadul Crişului, Baia Mare etc. Cifra de studenţi a Universităţii private variază de la săptămâna la săptămâna şi de la lună la lună cu diferenţe de mii de studenţi, aşa încât aproape nimeni, cu excepţia rectorului, nu ştie câţi studenţi sunt în „teritoriu” şi câţi la Arad, deoarece aceştia sunt înscrişi la „sediu”, dar se prezintă doar la examen. Imobile situate ultracentral, în întreaga lor istorie, proprietatea statului român, pot deveni proprietatea fondatorilor datorită generozităţii consilierilor locali. Au panouri uriaşe dar din ce în ce mai puţini studenţi. Desigur, este un fapt grav, chiar foarte grav în plan academic şi din perspectiva standardelor ARACIS, că la Facultatea de medicină cadrele didactice pe posturi de conferenţiar şi profesor universitar au carte de muncă la Spitalul Judeţean sau Municipal şi nu la facultate, încărcând cheltuielile de salarizare ale spitalelor. Pentru vizita de acreditare ARACIS cărţile de muncă de la Spital au fost aduse la Facultatea de medicină, pentru o zi, până la plecarea comisiei iar directorul de atunci al Spitalului nu a semnalat dispariţia cărţilor de muncă de la serviciul personal. Cum era şi firesc, niciunul dintre conferenţiarii sau profesorii de la Facultatea de medicină nu a dorit să îşi mute cartea de muncă de la Spital. Salariile acestor distinşi medici, cei mai importanţi ai Aradului, sunt mult mai mici decât cele ce ar trebui primite în calitatea de cadru didactic universitar. Un exerciţiu minim de concentrare ar putea conduce la cifre fabuloase din bugetul Spitalelor arădene care au mers de-a lungul anilor spre salariile medicilor cadre didactice la Universitatea privată „Vasile Goldiş” când, potrivit legii, încadrarea şi, deci, salariul acestora ar trebui primit de la facultate şi de la Spital doar o jumătate de normă. Pentru mine este greu de explicat cum se acceptă, în general, salarii foarte mici la Universitatea privată doar pentru calitatea academică, dar aceasta, fără îndoială, nu este problema mea. În fond, o universitate privată poate stabili reguli la care te supui de bună voie sau pleci. Să reţinem şi faptul că Spitalul oncologic, care a fost promovat pe spaţii largi şi continuu în presă drept o posibilă investiţie excepţională a universităţii private „Vasile Goldiş”, aşteptată de ani de zile, prin urmare, nu a mai apărut, iar Secţia de oncologie a Spitalului arădean cu 30-40 de paturi a fost realizată prin fonduri aprobate în anul 2009 de Consiliul local. La recenta „tăiere a panglicii” a apărut însă rectorul Universităţii private aducându-se în discuţie, din nou, sprijinul acordat de către acesta. Publicitatea exacerbată a Universităţii private, de-a lungul a aproape 20 de ani, s-a întors treptat împotriva acesteia. Universităţi private precum „Dimitrie Cantemir”, „Universitatea Româno-Americană”, „Hyperion”, „Nicolae Titulescu”, ca să dăm doar câteva exemple,  au construit spaţii monumentale din sticlă şi beton, cu dotări de ultimă generaţie. În Arad, s-a întâmplat un fapt unic în ţară, şi anume o universitate privată al cărei patrimoniu poate deveni proprietatea fondatorilor, care a primit numeroase spaţii din patrimoniu de stat la preţuri mici (a se vedea Monitorul oficial), în timp ce Universitatea noastră a trebuit să achiziţioneze, prin eforturi proprii, spaţii de învăţământ, şi, pe deasupra, suntem şi bagatelizaţi pentru acest fapt lăudabil, uitându-se cu bună ştiinţă faptul că acestea reprezintă un criteriu de calitate în standardele ARACIS şi ale Uniunii Europene. Despre Universitatea privată „Vasile Goldiş” am putea scrie o carte, nu numai eu, ci şi colegii noştri. Oraşul (municipiul) nostru este mic şi se bine ştie fiecare ce face. Dau deocamdată doar două exemple. La specializarea de farmacie (unica specializare, care în prezent are studenţi, dar pentru puţină vreme pentru că piaţa forţei de muncă deja nu mai solicită această profesie), taxa de şcolarizare trece de 50 de milioane de lei, deci peste 1000 de Euro şi, în general, taxele de şcolarizare sunt mai mici în anul I şi cresc în anii mai mari. Să reţinem că la taxele studenţilor se adaugă plata pentru examene, restanţe, absenţe etc… În ultima vreme Universitatea privată „Vasile Goldiş”  a găsit o „inovaţie” şi anume locurile bugetare, or se ştie că acestea sunt fata morgana, eventual în primul semestru al anului I, pentru ca apoi să li se impună studenţilor aşa-zişi bugetari taxele reale (nu exclud faptul că sunt şi excepţii). Este întâia dată când aduc în discuţie aspecte (extrem de puţine, deocamdată), privind Universitatea privată „Vasile Goldiş”, comunitatea noastră academică cunoscând prea bine situaţia ei reală, dincolo de „staniolul” publicităţii. Dar, probabil, nu voi mai scrie despre Universitatea privată „Vasile Goldiş” pentru că, pentru instituţia noastră, este foarte bine că ea există şi, dacă nu ar fi fost, ar fi trebuit să o inventăm, din motive la care nu mă refer acum.Ceea ce m-a determinat să scriu, doar câteva cuvinte, acum, este doar spre a face precizarea că ştim, cu toţii, că atacurile împotriva noastră sunt orchestrate de „oameni de bine” aflaţi în preajma ei. Însă, ceea ce depăşeşte orice imaginaţie şi vădeşte o rea-credinţă de anvergură este ca Universitatea „Aurel Vlaicu” şi eu, în calitate de rector, am fost denigraţi la modul absolut, în momentul cel mai bun al Universităţii noastre: anul 2008. Şi ceea ce frizează absurdul este că Universitatea privată „Vasile Goldiş” nu a fost nicicând controlată de ANAF, Curtea de Conturi, Garda financiară, în timp ce Universitatea noastră a fost verificată la toate nivelurile, de la serviciile financiar-contabile la cele academice şi ştiinţifice. Şi, în ciuda faptului că nu au fost semnalate încălcări ale legii, denigrarea Universităţii a continuat. Desigur, este vorba despre o uriaşă calomnie şi o intoxicare prin presă, faţă de care organele abilitate trebuie să ia act chiar dacă au o legătură privilegiată cu Universitatea privată „Vasile Goldiş”. Atacurile împotriva Universităţii şi împotriva mea au ca scop fundamental diminuarea numărului de studenţi la universitatea noastră, or cei mai buni ambasadori ai noştri sunt studenţii Universităţii private „Vasile Goldiş”. Da, aceşti studenţi  ne sunt tot atât de aproape precum studenţii noştri, pentru că sunt exasperaţi de taxele percepute. Şi atunci cunoscându-se zicala ”denigrează, denigrează, ceva tot rămâne”, s-a început o campanie uriaşă în această direcţie, orchestrată de oameni fără frica lui Dumnezeu, cu biografii în care studiile universitare lipsesc şi asta nu ar fi o mare problemă pentru că sunt atâţia oameni care nu au făcut o facultate, dar pe care îi apreciez, în mod deosebit. Ceea ce le lipseşte denigratorilor este caracterul, măsura, eleganţa raporturilor interumane. Desigur, atunci când accepţi să faci „servicii contra cost”, cel mai puţin contează adevărul. Dar eu sunt o optimistă incurabilă. Sunt sigură, absolut sigură, că toţi vom plăti, încă pe pământ, pentru faptele noastre. Dumnezeu nu îngăduie la nesfârşit mistificarea adevărului. Voi continua să scriu „profiluri” despre oameni excepţionali, despre destine de excepţie, dar şi despre mercenari. Aşa încât, să auzim numai de bine!

Sursa: Observator.info