Stire

Elena Udrea a promis fonduri pentru Ştrandul Neptun, bazinul de polo dar şi pentru drumuri şi introducerea reţelei de apă şi canalizare ?n judeţ

11.03.2010 ⋅ 0 comentarii

În cadrul vizitei de la Arad, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a discutat cu primarul Gheorghe Falcă despre principalele proiecte demarate la nivel de municipiu. Ministrul a promis susţinerea introducerii Cetăţii Aradului în circuitul turistic al oraşului, realizarea unui bazin de polo, dar şi fonduri pentru continuarea lucrărilor la Ştrandul Neptun.
Elena Udrea a participat la o şedinţă de lucru în incinta primăriei de aproximativ jumătate de oră, în prezenţa primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean Arad şi a prefectului, unde a discutat pe baza proiectelor iniţiate de Consiliul local. „Sunt pentru prima dată la Arad şi am venit să vorbesc despre solicitările făcute de Primărie. Am văzut că au foarte multe proiecte ceea ce înseamnă că muncesc foarte mult”, a declarat Elena Udrea. Unul dintre subiectele tratate de ministru a fost introducerea Cetăţii Aradului în circuitul turistic local – „Susţin acest lucru deoarece este şi în interesul nostru (n.r. a ministerului). Ne-am bucura dacă Ministerul Apărării Naţionale va face acest transfer cât mai repede.”   Udrea a promis că va susţine şi proiectele desfăşurate prin Agenţia de Investiţii precum bazinul de polo, o sală de sport sau lucrările la Ştrand. „Construirea bazinului de polo este un proiect foarte important, lucrările la acesta urmând să înceapă în acest an. Tot pentru 2010 avem prevăzută construirea unei săli de sport pe strada Voinicilor. În privinţa Ştrandului Neptun, acesta a fost prins pe lista de investiţii a anului trecut dar şi în acest an se află pe listă. Este vorba despre un proiect desfăşurat pe doi ani, în valoare de 70 miliarde de lei vechi, 40 de miliarde urmând a fi alocaţi în acest an. Vrem să devină un centru de atracţie nu doar pentru arădeni ci şi pentru turişti şi pentru cei care preferă staţiunile din ţara vecină”, a explicat Udrea. De asemenea ministrul a promis fonduri pentru construirea a cinci blocuri ANL dar şi pentru reabilitarea termică în cazul a 43 de blocuri.
Fonduri pentru drumuri şi reţele de apă şi canalizareÎn privinţa lucrărilor din judeţ, ministrul Dezvoltării Regionale a spus că fonduri se vor acorda, cu prioritate, pentru drumuri şi pentru reţelele de apă şi canalizare. Cât despre sălile de sport şi Căminele culturale, Elena Udrea a spus că „Sunt foarte multe şantiere. Le avem în vedere pe cele în fază de execuţie de peste 50%, pentru a se finaliza până la sfârşitul anului, apoi vom finanţa cele sub 50%. Banii vor merge cu prioritate spre drumuri, apă şi canalizare. Acum ne axăm pe continuarea a şase lucrări de introducere a apei şi a canalizării, pe construirea Căminului Cultural de la Sântana şi continuarea lucrărilor la şase săli de sport.” Ministrul a spus că peste câteva săptămâni va efectua o nouă vizită la Arad pentru că mai sunt câteva proiecte pe care ministerul le va finanţa.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro