Stire

La Bucureşti, sindicaliştii au cerut demisia lui Emil Boc, la Arad protestele ?ncep luni cu pichetarea Prefecturii

14.03.2010 ⋅ 0 comentarii

Primele acţiuni de protest iniţiate de Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” filiala Arad încep luni cu pichetarea Prefecturii. Se estimează că la pichetare vor participa aproximativ 60 de persoane, aceştia intenţionând să tragă un semnal de alarmă faţă de Legea salarizării unitare, Legea pensiilor şi cer stabilirea salariului minim pe economie la 705 lei din acest an.   
Decizia de pichetare a instituţiei prefectului a fost luată în cadrul întrunirii Consiliului Sindical, unde s-a discutat despre principalele probleme cu care se confruntă membrii sindicatului. „Luni, între ora 11 şi ora 12, vom picheta sediul Prefecturii Arad. În 19 sau în 26 martie vom participa la o întâlnire cu deputaţii şi senatorii arădeni pentru a le prezenta principalele nemulţumiri”, ne explică Ilie Don, preşedintele Cartel Alfa Arad. La nivel naţional, aproximativ 200 de sindicalişti afiliaţi la „Cartel Alfa” au pichetat ieri sediul Guvernului. Aceştia au cerut demisia premierului şi a Guvernului, aruncând cu bulgări de zăpadă spre Emil Boc. Protestatarii i-au spus premierului că au salarii mai mici în ianuarie comparativ cu cele primite anul trecut. Aceştia i-au arătat fluturaşii cu salariile, explicându-i că din 500-600 de lei nu se poate trăi. Ei au mai spus că tăierea sporurilor nu ar trebui să îi vizeze pe ei, ci pe cei care au salarii de lux. Premierul le-a explicat că nu sunt bani suficienţi de pensii, sindicaliştii replicând că dacă le va creşte salariile vor putea cotiza cu sume mai mari la fondul de pensii. Mai mult, sindicaliştii au ameninţat că vor ajunge la grevă generală dacă nu li se vor acorda drepturile care li se cuvin. În privinţa legii salarizării, protestatarii i-au spus premierului că aceasta a fost aplicată eronat - "Efectul aplicării legii salarizării unitare a fost oarecum invers a ceea ce ce ne propusesem prin lista de principii pe care am negociat-o la început. Simplu şi clar, un profesor cu 800-900 de lei în zona debutului a pierdut din salariu - şi este fapt confirmat, cert, avem date - în timp ce topul piramidei salariale, procurorii şi judecătorii au beneficiat de o majorare salarială, ceea ce din punctul nostru de vedere nu respectă principiul pe care l-am negociat", i-a spus premierului vicepreşedintele confederaţiei sindicale "Cartel Alfa", Petru Dandea - transmite Mediafax. Din Arad nu a participat niciun reprezentant al CNS „Cartel Alfa” deorece drumul ar fi fost prea costitisitor: „Nu am participat la pichetare, dar în cazul în care se va organiza un miting atunci vor participa şi arădeni”, ne explică Ilie Don.

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro