Stire

Aproximativ 50 de sindicalişti au pichetat ieri Prefectura Arad, prezent?nd prefectului principalele nemulţumiri

16.03.2010 ⋅ 0 comentarii

Aproximativ 50 de sindicalişti afiliaţi la Confederaţia Naţională „Cartel Alfa”, filiala Arad au pichetat ieri Prefectura Judeţului Arad pentru o oră, între 11 şi 12. Aceştia au protestat pentru forma ambiguuă a Legii Salarizării unitare, a modului de aplicare a acesteia în unele cazuri, faţă de actualul proiect de Lege a pensiilor dar şi pentru creşterea salariului minim pe economie la 705 lei, atât pentru bugetari cât şi pentru angajaţii din sectorul privat.
Bineînţeles că Primăria Municipiului nu le-a aprobat forma de protest, motivând că locul ales este prea aproape de unele unităţi de învăţământ – Universitatea „Aurel Vlaicu” şi Colegiul Economic iar spaţiul – trotuarul – dintre clădirea Prefecturii şi drum este prea mic. Protestatarii au înţeles că, protestul nefiind autorizat, riscă o amendă începând de la 500 de lei. „Dacă vom fi amendaţi vom pune fiecare bani şi vom achita amenda. După cum aţi văzut a fost un protest liniştit, nu s-a scandat, am avut doar câteva pancarte iar numărul de oameni veniţi la protest a fost destul de mic, tocmai pentru a nu deranja cetăţenii”, a spus Ilie Don, preşedintele „Cartel Alfa”, Arad.Într-adevăr oamenii au venit „înarmaţi” cu câteva pancarte, şepci şi veste din plastic pe care era imprimat numele sindicatului. Sindicaliştii, din diferite domenii bugetare şi-au exprimat, în linişte, nemulţumirile cu care se confruntă. Salarii mai mici decât în decembrie 2009După aroximativ jumătate de oră (pe la 11.30), preşedintele „Cartel Alfa”, alături de alţi trei reprezentanţi ai Consiliului Sindical au fost primiţi de prefectul Călin Bibarţ pentru a vorbi despre revendicările lor. „Deşi se spunea că salariile vor rămâne la fel cu cele din luna decembrie a anului 2009, avem semnale din învăţământ că unii angajaţi au primit salarii mai mici anul acesta. Se preciza că salariile mici vor creşte la nivelul de 705 lei iar cele mai mari se vor îngheţa în această perioadă. Am văzut fluturaş de salariu cu 640 sau cu 650 lei. Aceste cazuri sunt în rândul personalului auxiliar din învăţământ dar nu e corect să se întâmple aşa ceva”, a explicat Ilie Don, prima problemă prefectului. Călin Bibarţ a spus că din partea învăţământului au apărut şi unele dezinformări dar că va verifica cine are dreptate – „Unii colegi de sindicat spun una, dar de fapt nu este chiar aşa. Vorbim despre salariile care ar trebui să fie la acelaşi nivel cu cele din decembrie. Acestea sunt la acelaşi nivel însă unele persoane din învăţământ au avut şi salarii de merit însă perioada pentru care s-au acordat acestea a expirat chiar în luna decembrie şi atunci este normal ca salariul primit în mână să fie mai mic. Avem o evaluare făcută pe toate şcolile din judeţ şi sunt unele cazuri în care nu s-a respectat Ordonanţa din luna mai a anului trecut prin care s-au şters unele drepturi câştigate în instanţă. Curtea de conturi va verifica aceste şcoli. De obicei de aici vin dezinformările.”  
Pentru Legea pensiilor şi salariul minim nu au fost finalizate discuţiile la nivel naţionalÎn privinţa nemulţumirilor legate de proiectul Legii pensiilor şi a salariului minim pe economie, prefectul le-a răspuns sindicaliştilor că aceste aspecte se vor discuta la nivel naţional, la Guvern şi că deocamdată mai pot apărea modificări. „Protestăm faţă de proiectul Legii Pensiilor, îndeosebi pentru vârsta de pensionare pe care o susţinem ca ea să fie la 63 de ani şi cu contribuţie de 32 de ani la fondul de pensii. Pentru femeile care au născut un copil vârsta de pensionare să se reducă cu un an, pentru cele care au născut doi copii cu doi ani, iar cele care au născut trei sau mai mulţi copii cu trei ani. Cât despre calculul punctului de pensie, cerem ca acesta să fie la 45% din salariul mediu pe economie. Solicităm ca salariul minim pe economie să fie de 705 lei şi pentru sectorul privat”, a spus Ilie Don.  La finalul discuţiilor, sindicaliştii şi prefectul judeţului au ajuns la înţelegerea să se formeze o Comisie de Dialog Social la nivel local, unde să se discute principalele nemulţumiri şi problemele cu care se confruntă bugetarii. De asemenea prefectul va media o întâlnire între reprezentaţii „Cartel Alfa” Arad şi deputaţii şi senatorii de Arad. Întâlnirea va urma să aibă loc în 19 sau în 26 martie, în funcţie de răspunsul dat de parlamentari – „De obicei deputaţii şi senatorii vin vinerea la Arad şi din acest motiv ne-am gândit să stabilim o întâlnire fie vinerea aceasta fie vinerea următoare”, a mai spus Ilie Don, explicând că „Vom reuni Consiliul Sindical Local şi vom hotărî următorii paşi pe care îi vom urma cu privire la acţiunile de protest.”  

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro