Stire

Calimente este noul preşedinte al PNL Arad. Jurcă: ?răm?n simplu membru, voi candida la Conferinţa judeţeană?

16.03.2010 ⋅ 0 comentarii

„PNL Arad are nevoie de oameni care să se bată, nu să stea spectatori”Liderul liberalilor arădeni, desemnat ieri, spune că cele mai multe organizaţii comunale sunt „slăbuţe”, şi deci trebuie reformate. „Prioritatea este reorganizarea partidului la nivelul organizaţiilor comunale, ele sunt slăbuţe şi trebuie să le întărim. Mi-am ales un Birou cu persoane reprezentative pentru organizaţia arădeană”, anunţă noul preşedinte al PNL. După cum aminteam şi în ziarul nostru de ieri, noul Birou Politic Judeţean al PNL Arad îi va avea în componenţă pe: Călin Abrudan, Ioan Cristina, Caius Parpală, Florin Galiş, Tiberiu Dekany, Gavril Popescu, Aniela Fâciu, Radu Scorobete, Silviu Szenteşi, Ionel Ciupe, Cristian Urzică, Florin Farcaşiu (primar Târnova), Ioan Gheorghe Florea (primar Gurahonţ), Ioan Jura (primar Socodor), Cristian Branc (primar Seleuş), Dorel Vidran (primar Zimandul Nou) sau Claudiu Bătrânuţ (primar Grăniceri). „Singurul care a refuzat să facă parte din Birou a fost Sever Jurcă. Eu am mai spus-o, nu mă simt vinovat de ceea ce s-a întâmplat, a fost dorinţa lui Crin Antonescu cel care şi-a dorit ca la Arad să fie oameni care să se bată, nu să stea spectatori”, a mai spus Mihăiţă Calimente. Despre Conferinţa judeţeană de alegeri, noul preşedinte interimar al PNL a spus că ea va avea loc în toamnă, după ce se va fi terminat reforma organizaţiilor locale. Prima şedinţă a noului Birou Politic Judeţean din cadrul PNL Arad va avea loc joi. 
„Îi doresc succes lui Calimente, dar îi va fi greu, mai ales că el este mai comod”Sever Jurcă spune că şi-a spus punctul de vedere în cadrul şedinţei, şi că argumentele invocate de Crin Antonescu nu l-au convins. „Eu mi-am spus punctul de vedere, Crin Antonescu a adus argumente de ordin general, a spus că se putea obţine un rezultat mai bun şi că nu a contat faptul că nu am votat cu el, după ce înainte de Congres m-a felicitat pentru rezultat şi am primit derogarea la recomandarea sa. El s-a contrazis puţin, dar eu mă bucur pentru că au fost 11 abţineri şi printre cei care s-au abţinut a fost şi Mircea Ionescu Quintus”, a relatat Sever Jurcă. Fostul preşedinte al PNL Arad spune că va rămâne un membru simplu al partidului, se va relaxa un timp, după care îşi va depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al filialei în cadrul Conferinţei Judeţene. „Ce să fac, rămân în PNL, nu plec nicăieri.  Rămân un membru simplu al partidului, dar voi atrage atenţia asupra unor lucruri atunci când voi considera că ele nu merg în direcţia bună. Calimente trebuie să îşi asume acum multe, dar după cum îl ştiu de comod, şi plecat la Bucureşti patru zile pe săptămână, îi va fi foarte greu. Mi-a fost mie greu, care zi de zi am stat în Arad”, a mai arătat Sever Jurcă. În privinţa planurilor din viitorul apropiat, Jurcă spune cu nu va dori altă funcţie din PNL, ci „până la alegeri mă relaxez”. 
Liberalii arădeni vor să scape de interimat...de vreo trei ani de zileDincolo de instalarea lui Mihăiţă Calimente în funcţia de preşedinte al PNL Arad, liberalii arădeni trec printr-o situaţie ciudată. De foarte mult timp declară că vor o conducere aleasă legitim, în cadrul unei Conferinţe Judeţene, dar acest moment pare a se îndepărta din nou, odată cu instalarea noului interimat. „Eu voi colabora cu oricine vrea să organizeze partidul. Personal nu cred că această schimbare vine la momentul oportun, dar mergem mai departe. Eu mă înţeleg bine cu toţi şi pot colabora atât cu deputatul Calimente, cât şi cu Sever Jurcă. Îmi doresc numai să stabilim alegerile şi să avem o conducere stabilă, aleasă prin vot, şi să scăpăm astfel de interimate”, a declarat secretarul Călin Abrduan. Acelaşi discurs îl regăsim şi la preşedintele organizaţiei municipale, Florin Galiş. „Eu colaborez foarte bine cu orice persoană care doreşte ca filiala PNL Arad să obţină rezultate bune. Situaţia interimatului nu este una fericită la modul general, îmi doresc să alegem cât mai repede o conducere”, a spus şi Florin Galiş, cel care a admis că Mihăiţă Calimente ar putea aduce PNL „un plus de agresivitate, dar argumentată şi pertinentă”. Iniţial, Conferinţa Judeţeană a PNL Arad a fost stabilită pentru 24 aprilie.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro