Stire

Incendiar: Atrium sub asediul miilor de arădeni, exuberanţă, eleganţă, armonie, clienţi c?ştigaţi!

24.03.2010 ⋅ 0 comentarii

A fost (şi) o ambiţie a arădenilor de a avea un mall adevărat, luxos dar accesibil, un spaţiu imens în care să te îndrepţi la cumpărături din plăcere şi... obişnuinţă, nicidecum doar în ziua de salariu bine cântărită la buzunar. Cum am spus, prima impresie contează şi tocmai de aceea a intrat luminos şi prietenos spre inima fiecărui vizitator/cumpărător. Puhoaie de tineri au asaltat intrările, extrem de curioşi, dornici să-şi exulte primele impresii în faţa unui fresh exotic şi să bârfească spumos, mall-ul timişorean care (iertat fie-mi) e sec, ostil, scump rău şi prea mare. De data asta, Aradul a fost inspirat, şi dacă vreun timişorean e în stare de sinceritate, atunci recunoaşte că al nostru e mult mai fain şi mai liber la buzunare!
E fain de la intrare chiar dacă paza e împânzită peste tot. Oriunde întorci privirea dai de lumină (nu orbitoare, de prost gust „comercial”) ci caldă, intimă, liniştitoare şi primitoare, de feţe prietenoase, tineri şi tinere bine pregătiţi profesional. Am cam intrat peste tot şi am văzut că spaţiile magazinelor sunt extrem de bine calculate, luminate, iar marfa de cea mai bună calitate cu preţuri accesibile (ce mult înseamnă!) pusă astfel în valoare. Magazine, unul mai interesant decât altul, de la confecţii bărbaţi şi femei – stil clasic, retro, modern, lux sau sport, cele pentru copii – îţi vine să dai în mintea lor când vezi îmbrăcămintea şi jucăriile! – la cele de încălţăminte, modă, articole de sport, parfumerii şi cosmetice de lux – subliniez, preţuri absolut accesibile, nu te cruceşti în faţa etichetelor! - iar magazinele pentru tineret sunt absolut cool! Produsele de firmă au avut deja succes de casă, năvală curată la pantofi (promoţie), poşete şi genţi, articole de sport - aici a fost dezastru din cauza promoţiilor, îmbrăcăminte de primăvară-vară cu mare trecere iar spaţiul alimentar tip-Billa a mers din plin. Mi-a plăcut mult librăria „Cărturăreşti” – rarefiată în gusturi, ceva cu totul deosebit ca ofertă de carte dar şi în accesoriile ce oferă cea mai plăcută şi profundă lectură: căni cu format şi model special, ceaiuri exotice, calmante, predispunând la meditaţie, spaţiu pentru lectură (!). ceva mai încolo, un alt spaţiu destinat lumii copiilor – ambient colorat şi animat de mici scenete interpretate de actori costumaţi. Ieri după-amiază nu s-a mai făcut diferenţa între vârste; bucuria muzicii, a ofertelor, a spaţiilor de relaxare în faţa unei cafele/ ceai/suc/pizza, etc. – a prins atât copilul îmbujorat, tinerii exuberanţi cât şi...oameni în bâtă. Da, am văzut şi aşa ceva! Toţi au vânat baloane, promoţii, calitatea de prim cumpărător, bonurile valorice aducătoare de un coş uriaş de cumpărături, norocul celui cu... noroc, orice, numai pe gratis să fie! Dar a fost frumos şi nu umilitor. Am urmărit scările rulante viermuind arhiplin, liftul transparent continuu pus în mişcare – am văzut până şi un bebe în cărucior! - dar spectacolul de după-amiază întreţinut de „micuţul Will” atât de popular!, hair-styling cu demonstraţii pe nişte domnişoare drăguţe ce şi-au oferit podoaba capilară stiliştilor; peste tot pliante, explicaţii, zâmbete şi o stare de bine general, de liber, de musafir binevenit în... noua ta lume! Cine nu a fost la deschidere are tot timpul să meargă de-acum înainte. Are ce vedea şi ce cumpăra – marfă este pentru toate vârstele, oricine vine aici îşi lasă problemele şi angoasele afară, afundându-se confortabil într-o lume armonioasă, luminoasă, elegantă şi spaţioasă. Ai tot ce vrei, ia-ţi ce-ţi convine şi ce ţi se potriveşte. În plus, în săptămânile viitoare se mai deschid noi magazine deci noi oferte, toate avantajoase, iar din vară un Cinema (10 săli) ce va aduce cea mai avansată tehnologie de sunet şi imagine. Excelent, Atrium, ţi-ai câştigat clienţi (tot mai) mulţi şi fideli!                    

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R. Gheorghe ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro