Stire

Elevi de la Colegiul tehnic au participat la un proiect ?n Finlanda

30.03.2010 ⋅ 0 comentarii

Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad a încheiat cu succes cel de-al VIII lea proiect Leonardo da Vinci în care a fost implicat. Este vorba despre proiectul cu tema „Strategii didactice în VET”, adresat elevilor şcolii. 
La proiect au participat 21 elevi ai şcolii, 10 elevi de la profilul Tehnic (Construcţii) şi 11 elevi de la profilul Resurse naturale şi protecţia mediului (Protecţia mediului şi Chimie industrială), împărţiţi în 3 fluxuri (7 elevi / flux).Partenerul şcolii în toate cele 8 proiecte Leonardo da Vinci a fost Jyvaskyla College, Finlanda, şcoală tehnică reprezentativă pentru regiunea centrală  a Finlandei, care a oferit participanţilor la proiect condiţii deosebite de pregătire profesională atât din punct de vedere al echipamentelor şi materialelor puse la dispoziţia lor cât şi al asistenţei oferite participanţilor de către profesorii şcolii gazdă. În activităţile practice participanţii au folosit echipamente, aparate, maşini ultramoderne necesare în procesul de formare a abilităţilor practice specifice fiecărei calificări în parte, dotare care, din păcate, lipseşte din şcolile noastre. Participanţii de la profilul  Resurse naturale şi protecţia mediului au lucrat în laboratorul de analize chimice unde au realizat diferite sinteze organice şi au analizat produşii obţinuţi. Au efectuat analize spectrofotometrice (ultraviolet-vizibil, absorbţie atomică, infraroşu), analize cromatografice, analize refractometrice, determinări de Ph, conductivitate, salinitate, TDS, analize chimice clasice (titrări). Participanţii care se formează în domeniul Construcţiilor au efectuat lucrări de zidărie, lucrări de finisaj în construcţii (tencuit, gletuit, montat faianţă şi gresie, vopsit), lucrări de construcţie în lemn (case şi piese de mobilier).Pe lângă programul zilnic de pregătire profesională participanţii au beneficiat şi de un bogat program cultural: vizite la muzee (Muzeul Naţional Helsinki, Muzeul de Stiinţele Naturii Helsinki, Muzeul Finlandei Centrale Jyvaskyla, Muzeul Alvar Aalto Jyvaskyla, Muzeul de Stiinţele Naturii Jyvaskyla, Muzeul Arktikum Rovaniemi, Muzeul Titomaa Oulu), la Grădina Zoologică, la Castelul de gheaţă LumiLinna Kemi, în Satul lui Moş Crăciun de la Cercul Polar. „Competenţele profesionale şi cunoştinţele dobândite de participanţi pe parcursul stagiilor au fost evaluate la finalul acestora de către profesorii şcolii gazdă care au apreciat prin calificative acumulările realizate de participanţi. S-au obţinut: 1 calificativ Bine, 15 calificative Foarte bine şi 5 calificative Excelent. Competenţele dobândite de participanţi au fost recunoscute prin documentele individuale Europass Mobility”, ne spune ing. Lucica Micălăcian, coordonatorul proiectului.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro