Stire

TVR, născută liberă, dar ?n lanţuri...

31.03.2010 ⋅ 0 comentarii

Parlamentul a decis îndepărtarea lui Alexandru Sassu din funcţia de preşedinte al TVR. I se impută că ar fi politizat instituţia, prin restricţionarea apariţiilor pe post ale preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc. Premierul a fost refuzat când a cerut ca TVR să transmită mai multe ştiri de interes naţional şi să îi acorde săptămânal câte o oră de emisiune pe post, la oră de maximă audienţă.  Sassu a fost demis pe procedură de urgenţă, urmând ca în următoarele două săptămâni să fie numit un nou preşedinte al TVR şi un alt consiliu de administraţie. Cât va fi acesta de apolitic şi de obiectiv? Este suficient să spunem doar că va fi numit de majoritatea parlamentară tocmai pentru a transmite acele informaţii despre politicienii PDL şi acţiunile lor, care în mandatul lui Sassu nu aveau loc pe post. Nu îl deplâng pe Alexandru Sassu şi nici modul în care a fost schimbat din funcţie. Este vorba despre un politruc, susţinut pe post de către PSD. Dar ceea ce oamenii trebuie să înţeleagă este că plecarea sa nu rezolvă defel problema depolitizării TVR, atâta timp cât preşedintele succesor va fi numit tot pe criterii politice de către politicieni care aşteaptă să fie serviţi de TVR şi noul său lider. Am spus intenţionat ”serviţi” şi nu am exagerat deloc! Niciun profesionist cu adevărat profesionist, indiferent de numele care sunt avansate (Rodica Culcer, Robert Turcescu, Ion Cristoiu) nu va accepta postul lui Sassu fără să fie conştient că face un compromis şi rabat de la principiile profesionale. Postul de preşedinte al TVR poate fi tentant financiar, dar nu profesional, pentru că politica editorială a postului public, lista de invitaţi şi temele de dezbatere nu sunt stabilite în birourile din Televiziunea Română, ci la Palatul Victoria, la Palatul Cotroceni, la sediile partidelor politice din arcul puterii.Este evident că PDL şi UDMR nu îşi doresc un om de presă corect şi pertinent, care să trieze informaţiile prin prisma obiectivităţii şi a calităţii. Miza parlamentarilor care l-au demis pe Sassu nu este informarea publicului telespectator, ci tocmai dezinformarea, dar în condiţiile în care cheia dezinformării să fie în mâinile lor şi nu ale adversarilor politici. Să nu uităm, bunăoară, că PDL a fost în stare să politizeze până şi Etno TV şi OTV, să dea B1 TV o pronunţată tentă de portocaliu, iar în teritoriu a arătat exact ce este capabilă să facă cu televiziunile locale care încap pe mâna sa ori în sfera sa de influenţă, şi care s-au transformat într-o perpetuuă Cântare a României Portocalii, total lipsite de valenţe critice şi chiar de dezbateri care să promoveze adversarii PDL, fie din sfera politică fie din sfera civilă. Nu mă îndoiesc că, odată schimbat Sassu, asta se intenţionează şi la TVR: impunerea unei strategii editoriale care să vizeze promovarea totală a unei Românii care nici măcar nu există, cu politicieni ai puterii oneşti şi corecţi, cu opoziţie ticăloasă şi vinovată pentru toate eşecurile economice, politice şi sociale ale statului, difuzarea unor emisiuni care să bagatelizeze problemele fundamentale ale societăţii şi să aducă în discuţie teme desuete, dar neutre, care nu lezează în niciun fel imaginea şi interesele puterii. Pentru cine cunoaşte cât de cât presa, nu este nicio surpriză, nicio noutate. E pur şi simplu modelul de mass-media pe care îi agreează şi caută să îl impună orice partid politic care controlează un organ de presă. Şi misiunea lui Alexandru Sassu era probabil bine definită, şi cea a succesorului său va fi la fel de clară şi punctuală. TVR nu va scăpa niciodată de presiunile politice şi nici de eticheta de slugoi de partid, atâta timp cât conducerea sa nu va fi asigurată pe criterii de competenţă, ci pe considerente politice. Rolul celei mai răspândite televiziuni din România, aşa cum îl văd patronii ei, politicienii, este să critice (pe cine trebuie!), să informeze (cum trebuie!), să dezbată (dar nu oricum!). Televiziunea publică s-a născut liberă. Dar e în lanţuri...

Sursa: Observator.info

Autor: Andrei Ando ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro