Stire

Nădlacul va fi, timp de şase luni, Cetatea Culturală a Aradului

01.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Timp de şase luni, Nădlacul va fi „Cetatea Culturală” a Aradului, Centrul Cultural Judeţean continuând astfel proiectul care a animat timp de un an şi jumătate, şase luni consecutiv, viaţa localităţilor Pecica, Lipova şi Sântana. La Nădlac, instituţiile de cultură, artă şi spectacol arădene vor oferi programe în nota specifică a diversităţii – Filarmonica de Stat va susţine două concerte, Teatrul de Marionete – trei reprezentaţii, Şcoala Populară de Artă – divertisment muzical, Palatul Copiilor Arad – două recitaluri, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” – un spectacol, iar Centrul Cultural Judeţean va fi organizator al Festivalului Minorităţilor de la Nădlac dar şi al altor evenimente artistice. Cheia Cetăţii Culturale va fi predată în prima zi de Paşti de către autorităţile locale din Sântana, celor din Nădlac, în cadrul unui spectacol de încheiere a activităţilor de la Sântana. Evenimentul va avea loc în Amfiteatrul din Centrul Civic al oraşului, unde vor urca pe scenă Ansamblurile „Busuiocul” şi „Timişul”, cu solista Carmen Popovici Dumbravă.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro