Stire

Bijuterii şi accesorii unicat, ?n diverse forme şi modele, confecţionate de două studente

09.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Bijuteriile, genţile şi obiectele confecţionate manual pot fi o soluţie optimă pentru câştigarea banilor de buzunar de către elevi şi studenţi. Costurile materialelor necesare nu sunt foarte mari iar accesoriile şi bijuteriile rezultate încep să atragă tot mai mulţi clienţi. Mai nou şi la noi în oraş se organizează diferite târguri cu asemenea produse, arădenii, în special arădencele fiind foarte interesate să cumpere bijuterii unicat. 
Andreea Gorongyi şi Noemi Szabo, studente, au început să confecţioneze accesorii şi bijuterii handmade de mai bine de un an, la început doar pentru ele dar mai apoi şi pentru a-şi câştiga bani de buzunar.  „Povestea mea şi a creaţiilor mele începe cu câteva pacheţele de pastă de modelat fimo şi... multă inspiraţie. Am început să fac cercei pentru mine, din dorinţa de a fi diferită. Iubesc bijuteriile, iubesc culorile şi texturile, îmi place să văd cum mâinile mele dau formă fiecărui vis al meu sau al oricărei alte femei care visează dar care are nevoie de cineva care să-i înţeleagă visele şi să le realizeze pentru ea”, ne spune Andreea Gorongyi. Fetele îşi folosesc o parte din timpul liber pentru a confecţiona cercei, coliere, broşe, genţi, penare dar şi diferite alte obiecte decorative. „O pereche de cercei, de exemplu, este gata în 15-20 de minute în funcţie de materialele folosite precum şi de modelul pe care vreau să îl realizez. Folosim plastilina fimo care are un preţ destul de ok, iar prin modelarea ei pot ieşi lucruri foarte interesante”, explică Noemi Szabo. Săptămâna trecută, cele două prietene şi colege au participat la a doua ediţie a Festivalului Handmade „I made This!” din Arad. Ele ne-au spus că au participat şi la prima ediţie dar si la târguri organizate la Timişoara şi în Bucureşti. „Arădencele încă nu prea poartă bijuterii şi accesorii handmade. În alte oraşe aceste obiecte sunt mult mai mediatizate prin tărguri şi evenimente speciale. Ne bucurăm că şi la Arad a început lumea să se preocupe de handmade. Cei mai mulţi clienţi, mai bine spus cliente sunt eleve sau studente”, mai spune Noemi.  
Bijuteriile şi accesoriile sunt confecţionate cu pasiune şi multă imaginaţieAndreea şi Noemi acordă o atenţie deosebită produselor create de ele. În primul rând, trebuie să le placă lor şi apoi cu siguranţă, vor fi plăcute şi de potenţialii cumpărători. „Fiecare bijuterie trebuie să fie specială, să transmită ceva, altfel nu este decât o bucată neînsemnată de material. Îmi place să dau celui mai neînsemnat lucru un sens. Creaţiile mele mi-au plăcut mie, au plăcut prietenelor mele, dar şi altora care au intrat în contact cu ele şi am fost plăcut surprinsă de reacţiile lor. Aşa au apărut primele comenzi şi odată cu ele şi sentimentul acela, atât de plăcut când oamenii sunt fericiţi şi motivul eşti tu. Şi pentru că clientele mele, care mi-au devenit prietene s-au dovedit foarte visătoare, gama mea de produse Handmade s-a diversificat şi aşa am dezvoltat o mică afacere. Creez genţi, huse de telefon, accesorii şi bijuterii cu forme din ce în ce mai îndrăzneţe. Creaţiile mele sunt pentru toţi cei care doresc o pată de culoare în viaţa lor”, spune Andreea despre ceea ce face ea.

Sursa: Observator.info

Autor: Simina Roz ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro