Stire

Avem doar două t?rguri de animale: la P?ncota şi Hălmagiu

14.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Reprezentanţii Prefecturii Arad vor informa în perioada imediat următoare toate unitaţile administrativ-teritoriale despre posibilitatea amenajării târgurilor de animale vii în vederea vânzării directe de animale domestice vii provenite din exploataţiile nonprofesionale (gospodăriile populaţiei). În acest sens, vor fi făcute cunoscute condiţiile necesare amenajării şi funcţionării unui târg de animale vii. Târgurile de animale vii din judeţul Arad au fost închise în anul 2007, în contextul eradicării pestei porcine, deoarece în marea majoritate a pieţelor se comercializa carne de porc.Primăriile care doresc înfiinţarea târgurilor de animale vii pe raza localităţilor din subordine trebuie să se adreseze Direcţiei Sanitare Veterinare Arad în vederea stabilirii în teren a amenajărilor necesare în vederea îndeplinirii condiţiilor sanitare veterinare de funcţionare în scopul autorizării sanitare veterinare a acestora. În prezent, la nivelul judeţului Arad există amenajate târguri de animale vii în două localităţi, la Pâncota şi Hălmagiu.„Pentru a funcţiona, un târg de animale trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Trebuie să fie autorizat sanitar - veterinar; să fie supus controalelor sanitare veterinare oficiale şi să deţină spaţiile şi dotările necesare exercitării atribuţiilor de către medicul veterinar oficial; să fie asigurată certificarea, controlul certificării, precum şi asistenţa medical - veterinară prin contract încheiat de administratorul târgului cu un medic veterinar de liberă practică organizat conform legii“, a explicat directorul DSVSA Arad, Gheorghe Ban. De asemenea, mai trebuie să fie asigurate spaţii corespunzătoare pentru izolarea animalelor bolnave şi păstrarea animalelor moarte, până la preluarea acestora de către o unitate de neutralizare, în condiţiile legii. Pentru instituirea urgentă a unor măsuri de control în cazul constatării unor suspiciuni de boli la animale, târgul de animale trebuie să fie prevăzut cu utilităţi pentru dezinfecţie sau să deţină contract cu unităţi specializate.

Sursa: Observator.info

Autor: (A. P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro