Stire

Bolnav rătăcitor - scos dintr-o locuinţă de stat!

17.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Unul dintre cetăţenii oraşului stă pe stradă de un an, dar asta pare să nu intereseze decât poliţiştii comunitari şi jandarmii, atraşi de renumele bărbatului – închis (un an) pentru că a bătut – la nervi - un poliţist. În acel răstimp, fosta soţie a reuşit să scape de el – punându-i lucrurile în câţiva saci lângă uşa de la intrare, acolo unde Laiu le-a găsit când s-a liberat. Fiind locuinţă de stat, sigur că omul a protestat în faţa acestei „evacuări” şi încă pe drept. Fiind însă cunoscut ca persoană bolnavă  cu comportament violent – Laiu nu a avut nicio şansă de reintrare în apartamentul pe care l-a obţinut de la fabrică în urmă cu 20 de ani, fosta nevastă şi vecinii având grijă să depună continuu sesizări şi reclamaţii la poliţie arătând pericolul care îi paşte din nou. „Din martie 2009 sunt pe drumuri – spune Laiu. Am făcut numeroase adrese pe plan local, dar nimeni nu-şi face datoria, aşa că am scris la Bucureşti, la preşedinţie. Băsescu săracu’- mi-a trimis răspuns prin secretarul său şi totul s-a întors la Arad la Prefectură. Am încercat să stau de vorbă cu primarul Falcă, dar nu pot intra la el din cauza femeii ăleia în ceaţă cu sâni voluminoşi!”
Un om valorează mai puţin decât un gunoiIeri, l-am găsit pe bancă în faţa primăriei, alături de un sac de haine, o cruce găsită la gunoi pe care stătea răstignit un Christ de gips. „Vedeţi, aşa face lumea cu Christos, Cel care ne-a mântuit!” Poza lui Băse’ zâmbeşte din spatele unei genţi din plastic transparent, probabil un fost ambalaj pentru haine de pat. Povesteşte mult despre păţaniile sale stradale în timp ce scoate dintr-o grămadă de acte o hârtie primită de la primărie – şi asta numai datorită faptului că a scris instituţiei prezindenţiale. Aici se „explică” aiurea şi încâl-cit – situaţia imobilului revendicat din Piaţa A. Iancu nr. 10 – cele şapte apartamente aflate în litigiu la judecătoria Arad cu privire la identificarea revendicatorilor. Unul dintre aceştia este Ţigan Lidia – Arad, celălalt Drinbek Ştefan din Cluj. Ambii îşi revendică drepturile de proprietar asupra acestor apartamente, dar, până la soluţionarea definitivă, locatarii plătesc chirie statului român. Şi, întorcându-ne la omul din stradă, Gheorghe Laiu – evident că dreptatea e de partea lui. Nimeni nu avea dreptul să-l scoată afară din casă, nici soţia, nici vecinii. Pentru asta trebuia să existe o sentinţă judecătorească defintivă şi irevocabilă şi, chiar şi în aceste condiţii, omul trebuie să locuiască undeva. Cu atât mai mult cu cât este suferind de o boală specială care are nevoie de îngrijire deosebită şi un spaţiu liniştit. Cum poţi să te chinui zilnic pe străzi, prin pivniţe şi coclauri, în timp ce primăria te ignoră ca pe un gunoi?! Nici măcar; gunoiul face parte din numeroase proiecte, pe când un om ca Laiu şi mulţi, foarte mulţi alţii, din păcate, nu! 

Sursa: Observator.info

Autor: Felicia R.Gheorghe, Foto: N. Scripciuc ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro