Stire

Investiţie recepţionată de peste două milioane de euro la CET Hidrocarburi

17.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Directorul tehnic al CET Hidrocarburi, Liviu Vărşăndan, a prezentat alături de directorul general, Alexandru Marconescu, o investiţie de peste două milioane de euro pe care compania a derulat-o în modernizarea Cazanelor cu Apă Fierbinte numărul 4 şi 5.  Aceasta este cea mai mare investiţie a CET Hidrocarburi, realizată din surse proprii, în urma unui „credit de 2.375.000 euro, obţinut în condiţii foarte avantajoase. Am avut o perioadă de graţie de doi ani, din luna mai urmând să achităm creditul din surse proprii până în anul 2012. Cele două cazane modernizate acoperă tot necesarul de energie termică pentru o iarnă grea. Fără ele nu am fi reuşit să asigurăm continuitatea furnizării agentului termic şi în plus, riscam să nu mai putem furniza energie termică”, a spus Liviu Vărşăndan. Pericolul venea dinspre instituţiile de mediu, care fără această modernizare ar fi putut opri centrala. „Cu această lucrare, CET Hidrocarburi şi-a îndeplinit tot programul de conformare din autorizaţia integrată de mediu, care astfel rămâne valabilă până în 2018”, a mai explicat Liviu Vărşăndan. Recepţia lucrării de modernizare a avut loc recent, pe data de 26 martie, constructorul acordând o garanţie de trei ani. “Această lucrare a fost prima lucrare de modernizare majoră realizată la sursele de producţie a CET Arad de la punerea în funcţiune a grupul de 50 MW de la CET Lignit în 1993. Nu a existat o experienţă similară la personalul CET Arad, toate tehnologiile utilizate fiind absolut noi, şi lucrarea în sine constituind o premieră. Arzătoarele sunt fabricaţie Riello Italia şi toată aparatura electrică, de automatizare şi de măsură este Siemens Germania. Pe lângă rezolvarea problemelor de mediu, lucrarea a realizat şi o creştere a randamentului celor două cazane. Toată energia termică produsă ca urmare a utilizării CAF-urilor în timpul reglajelor şi probelor a fost furnizată consumatorilor. Cele două CAF-uri sunt primele instalaţii care folosesc integral tehnologie digitală, sunt gestionate prin intermediul unui calculator de proces, şi pot fi comandate şi supravegheate de la distanţă din camera de comandă a centralei”, a descris conducerea CET Hidrocarburi investiţia care asigură funcţionarea centralei în condiţii optime de mediu cel puţin până în anul 2018.

Sursa: Observator.info

Autor: Lucian Cozma ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro