Stire

Rutieriştii arădeni ?mp?nzesc şoselele cu radare

17.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Poliţiştii arădeni organizează o acţiune pentru combaterea neregulilor în trafic, care se desfăşoară în cursul zilei de astăzi între orele 10 şi 20. Astfel, pentru monitorizarea traficului vor fi folosite toate aparatele destinate supravegherii traficului rutier şi măsurării vitezei de deplasare a autovehiculelor, din dotarea poliţiei, multe dintre acestea urmând a fi amplasate în „cascadă” pe drumurile şi în locurile cu risc sporit de producere a accidentelor rutiere. Poliţiştii rutieri şi cei de ordine publică vor acţiona pentru combaterea vitezei excesive, prin sancţionarea celor care comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere sau săvârşesc alte abateri grave care pun în pericol siguranţa circulaţiei. Este cea de-a doua acţiune într-un interval scurt, desfăşurată de rutieriştii arădeni pentru combaterea tragediilor cauzate de viteză, având în vedere că în judeţul nostru aceasta constituie principala cauză a accidentelor soldate cu morţi şi răniţi grav. La sfârşitul săptămânii trecute în cadrul acţiunii naţionale, „Alege viaţa”, 123 de poliţişti arădeni au acţionat cu 11 aparate radar, pe toate cele trei drumuri naţionale care străbat judeţul nostru, dar şi zonele Ineu şi Sebiş. Şoferii arădeni au fost mai mult decât prevăzători, pe şoselele judeţului fiind constatate doar 6 infracţiuni şi 10 depăşiri neregulamentare şi niciun accident rutier. Reprezentanţii Inspectoratului de poliţie spun că mediatizarea unor astfel de acţiuni îi determină pe conducătorii auto să fie mai atenţi în trafic.

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro