Stire

Doi bărbaţi au murit după ce au intrat ?ntr-o gură de canal

19.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Dublă tragedie pe strada Şiriei din Arad, unde, sâmbătă dimineaţa, doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa după ce au intrat într-o gură de canal. Cei doi, cu vârstele de aproximativ 40 - 50 de ani, au intrat în interiorul canalului pentru a repara o defecţiune apărută la reţeaua de apă. Se pare că prima dată a intrat unul dintre ei şi din cauza acumulării de gaze din interior i s-a făcut rău, a leşinat, neputând să iasă. Colegul său a intrat la rândul lui în gura de canal pentru a-l salva, însă şi acesta a leşinat, ambii înecându-se în apa acumulată în prister. La faţa locului au fost solicitaţi pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care au scos corpurile celor două victime din canal, echipajul medical de pe SMURD efectând manevre de resuscitare aproape o oră, însă fără niciun rezultat. Nu au mai putut face alteva decât să constate decesul muncitorilor. Pentru că aceştia nu sunt din Arad anchetatorii care au preluat cazul trebuie să-i identifice. A fost sesizat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad pentru a a se verifica dacă bărbaţii erau angajaţii unei firme care se ocupă cu remedierea avariilor la reţelele de apă şi dacă este vorba de un accident de muncă. 

Sursa: Observator.info

Autor: (AMC) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro