Stire

Un arădean a c?ştigat noul Dacia Duster

20.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Unul dintre câştigătorii, la nivel naţional, a unei Dacii Duster, dintre cele patru, este un arădean. Acesta s-a prezentat duminică, la sediul Dacia Verbiţă unde şi-a încercat norocul, la ora 12.10. Spre norocul şi surpinderea sa cheia a fost câştigătoare, reuşind să pornească noul Duster. Mircea Morariu, de 34 de ani, este din Pecica, este căsătorit şi tată a două fetiţe, de 7, respectiv 1 an şi jumătate. De profesie este şofer, dar în momentul de faţă este şomer. Acesta ne-a mărturisit: „Nu m-am gândit de dimineaţă ce noroc va da peste mine în momentul în care voi vizita Dacia Verbiţă din Calea Aurel Vlaicu, cu ocazia lansării noului model“. Dintre cuvintele pe care a mai putut apoi să le rostească, am reţinut „Încă nu îmi vine să cred“, repetat de foarte multe ori de fericitul câştigător.

Sursa: Observator.info

Autor: (A. P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro