Stire

UAV - parte a experienţei europene care promovează mobilitatea şi deschiderea prin educaţie continuă

22.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Universitatea „Aurel Vlaicu” a organizat Erasmus Open Doors, un eveniment prin care a mediatizat programul de mobilităţi Erasmus. Universitatea de stat arădeană are încheiate acorduri inter-instituţionale Erasmus cu 26 de universităţi din 11 ţări. Concret, în cadrul proiectului studenţi arădeni pot învăţa unul sau mai multe semestre în străinătate, în timp ce studenţi străini vin la Arad pentru a-şi îmbogăţi experienţa. Există şi un modul adresat cadrelor didactice, care au oportunitatea de a se deplasa la universităţi partenere, pentru a preda. Rectorul Lizica Mihuţ a precizat că UAV a obţinut, după perioada iniţială 2005-2008, extinderea proiectului până în anul 2013. De altfel, rectorul UAV a dat o importanţă deosebită programului Erasmus (program de învăţare pe tot parcursul vieţii), Lizica Mihuţ fiind convinsă că o astfel de experienţă este fundamentală pentru un student sau pentru un tânăr cadru didactic. Rectorul universităţii arădene a explicat că tinerii se familiarizează nu doar cu un alt stil de predare, ci dobândesc deschidere spre diversitate. Ca urmare, Lizica Mihuţ a dovedit că ştie foarte bine situaţia studenţilor Erasmus, este apropiată de experienţa acestora.Magdalena Fogorasi, coordonatorul proiectului Erasmus la UAV, a precizat că în anul 2009-2010 au beneficiat de mobilităţi Erasmus 16 studenţi, pe diferite domenii de studiu, care au beneficiat de mobilităţi de studiu în universităţi prestigioase din Germania, Portugalia, Italia. De asemenea 11 studenţi străini au optat pentru a studia un semestru la Arad. Experienţe ErasmusBogdan Godjea a studiat istoria religiilor la Vigo, în Spania, şi a fost impresionat de cât de primitori sunt oamenii acolo. Acum este masterand la UAV şi, împreună cu mai mulţi studenţi, încearcă să ofere sprijin celor care aleg Aradul în cadrul experienţei Erasmus. În Spania, a remarcat stilul mai lejer în relaţia profesor-student, fără să fie afectată seriozitatea examenelor.Crăiţa Necula a studiat ştiinţele economice la Cagliari, în Italia. Consideră Erasmus o experienţă minunată, în care a învăţat multe lucruri utile. Acum, lucrează într-o firmă care are mulţi clienţi italieni, iar experienţa de la Cagliari o ajută mult.Lucian Cârlan consideră Erasmus o experienţă deosebită, într-o cultură diversă. Cursurile nu i s-au părut foarte diferite faţă de cele din Arad, dar studenţii sunt în Italia mai disciplinaţi în timpul examenelor.Irene Cosa vine din Italia şi este încântată de şederea în România, pe care a şi prelungit-o. Deja vorbeşte binişor limba română. Participarea la cursuri la Arad e o „experienţă grozavă”, diferită, iar pe profesori i-a găsit atenţi, implicaţi. La Arad îi place mâncarea şi... pălinca.Carmen Alvarado e din Vigo, Spania, şi studiază asistenţa socială. Împreună cu Thiago Ferro a învăţat experienţe noi la Arad. Pasionaţi de călătorie, ei au fost impresionaţi ceea ce are de oferit ţara noastră: Carpaţii, Delta Dunării, Braşovul, Sinaia şi... micii pe grătar. (F.G.) 

Sursa: Observator.info

Autor: Observator ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro