Stire

11 tineri arădeni s-au ?ntrecut ?n arta vorbirii la un Concurs de Oratorie

26.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Liceul de Artă “Sabin Drăgoi” a devenit sâmbătă, preţ de două ore, locul în care 11 tineri liceeni s-au întrecut în arta vorbirii, la faza locală a celei de-a III-a ediţii a Concursului de Oratorie organizat împreună cu Clubul Interact.    Competiţia, care a ajuns în acest an la cea de-a treia ediţie naţională s-a adresat elevilor de liceu cu vârsta curpinsă între 14 şi 19 ani. Temele din acest an ale comeptiţiei, de la care au pornit participanţii au fost „Voluntar pentru România” şi „Nu crede în miracole. Bazează-te pe ele”. “Scopul acestui proiect este ca elevii să-şi spună ideile şi să înveţe cum să se exprime în faţa unui public” - explică Tulia Savulov, preşedintele Interact şi coordonator al proiectului. Competiţia a început la ora 10 şi, timp de două ore, tinerii participanţi, vizibil emoţionaţi, şi-au prezentat în faţa juriului discursurile într-un stil propriu şi care de care mai convingător. În urma prezentării discursurilor, elevii au răspuns şi la întrebările venite din partea publicului şi a juriului. Dintre cei 11 tineri curajoşi, care şi-au încercat aptitudinile de oratori, doar trei au urcat pe podium. Astfel, locul I i-a fost acordat Radianei Piţ, de la Liceul Pedagogic, locul II i-a revenit lui Eduard Kati, de la Liceul Teoretic “Vasile Goldiş” şi locul III a ajuns la Roxana Doţa, de la Liceul Teoretic “Vasile Goldiş”. Primele două persoane clasate s-au calificat automat la faza naţională a competiţiei ce va avea loc la Piteşti, în data de 15 mai 2010.În urma fazei naţionale a competiţiei, elevul clasat pe locul I va fi premiat cu 600 de lei, iar elevii de pe locurile II şi III vor primi 400, respectiv de 300 lei. De asemenea, primelor trei menţiuni li se vor acorda câte 100 de lei.

Sursa: Observator.info

Autor: (C.L.H.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro