Stire

Datornicii, chemaţi la discuţii cu finanţiştii arădeni

27.04.2010 ⋅ 0 comentarii

Conducerea Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Arad invită contribuabilii persoane juridice şi persoane fizice la o discuţie pe tema amânării la plată a obligaţiilor fiscale. Întâlnirea va avea loc joi, 29 aprilie, de la ora 14, în sala de şedinţă a Universităţii „Aurel Vlaicu“. În acest sens au fost transmise prin poştă 130 de invitaţii la persoane juridice şi 41 de invitaţii la persoane fizice, selectate dintre contribuabilii cu datorii şi în cazul cărora măsurile de executare silită se află în fază avansată, dar poate participa orice contribuabil cu datorii, care doreşte să beneficieze de aceste prevederi legale. Printre facilităţile care sunt prevăzute în ordonanţa care stipulează această amânare la plată, se numără reducerea, pe perioada amânării la plată, la jumătate a majorărilor de întârziere aferente debitelor amânate, prin aplicarea cotei de 0,05% în loc de 0,1%; amânarea la plată, pe o perioadă de până la 6 luni a debitelor datorate bugetului general consolidat; suspendarea tuturor măsurilor de executare silită (somaţii, popriri bancare sau la terţi, sechestre,) pentru debitele amânate la plată pe toată perioada amânării la plată. „Reamintindu-vă că termenul limită pentru depunerea unei cereri de amânare la plată este de 30.06.2010, credem că invitarea dumneavoastră la o discuţie cu conducerea A.F.P. a municipiului Arad coroborat cu faptul că figuraţi în evidenţele noastre cu debite aflate în diverse stadii de executare silită ar reprezenta un pas în plus în sprijinul dumneavoastră în vederea combaterii efectelor crizei mondiale. Rolul fiscului nu este acela de a vă provoca falimentul prin aplicarea excesivă de măsuri de executare silită ci este acela de a vă sprijini să depăşiţi perioada mai dificilă prin care trecem toţi, respectând însă prevederile legale în domeniu”, scria în invitaţiile trimise de către finanţiştii arădeni.

Sursa: Observator.info

Autor: (A. P.) ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Observator.info
fashiondays.ro